kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Primăria Târgoviște în anul 1958 (V)

Din acest an, Primăria nu mai aproba eliberarea autorizațiilor pentru prestarea unor activități private, de către locuitorii orașului: Fănică Fârțan, de pildă, solicita instalarea unui stabiliment pentru tir sportiv, asemănător celui existent în fața Halei Obor; deși el avea autorizație pentru acest tip de afacere, eliberată de Primăria Timișoara, precum și o autorizație de deținere a armelor de tir, eliberată de Miliția Regiunii Ploiești, nu primește aprobarea administrației târgoviștene.

   La ședința din 26 septembrie a Comitetului Executiv, era prezentat raportul privind campania agricolă din acel an, care începea cu prezentarea, la superlativ, a activității comisiei de agricultură și cu evidențierea progresului agriculturii socialiste, față de cea de tip burghez  (1200 kg de grâu la hectar, în 1957, față de 1030 de kilograme, în 1938…). Când vine vorba însă, de prezentarea cifrelor realizate, cantitatea de 900 kg/ha obținute acum reprezenta o cifră mult inferioară celor obținute în anii interbelici, exagerarea realizărilor devenind un fapt obișnuit în vremea comunistă.

   Constatăm că erau considerați „elemente dușmănoase”, așa-zișii sârbi din jurul Târgoviștei, deoarece mulți refuzaseră să facă parte din „întovărășiri”, ieșeau la muncile câmpului doar după terminarea propriilor activități în grădinile de zarzavat și preferau să-și vândă produsele la Pitești sau Stalin (Brașov), deoarece obțineau un profit mai mare.

   Randamentul slab al industriei autohtone era sesizabil, cu ușurință, în calitatea precară a mărfurilor livrate pe piață, Primăria însăși lovindu-se de această problemă, atunci când achiziționa vopsea de la Fabrica „Victoria” pentru a revopsi, în același an, băncile din oraș, însă inutil.

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media