kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Primăria Târgoviște în anul 1953 (II)

   La 1 aprilie, Sfatul Popular al orașului decidea scutirea de impozitul pe clădiri, a bisericilor declarate monumente istorice și reducerea cu 0,01% a celui pe biserici care nu erau monumente istorice.

   Bugetul pentru acest an, în privința veniturilor poate fi considerat unul nerealist, diferența între ce s-a propus și realizări fiind una importantă; este cazul celor realizate din plata impozitelor pe terenuri, de pildă, unde s-au adunat doar 39,75% din cât era prevăzut sau cele din taxa pe animale, unde doar 5,19% din suma preconizată a fost plătită de contribuabili. De asemenea, din suma de 20.000 de lei ce urmau a fi obținuți din taxa forfetară, pentru folosirea piețelor de desfacere s-au încasat doar 871 de lei.

   Secretarul Comitetului Executiv al Sfatului Popular, Marcel Șotângeanu, solicita acordarea concediului de odihnă de către președintele instituției, menționând că nu efectuase nicio zi de concediu, încă din anul 1947(!!!).

   În luna iunie, se înființa Comisia de închirieri, ce avea ca principală atribuție stabilirea chiriei pentru suprafețele locative-proprietatea statului, iar din componența acesteia îi amintim pe Sandu Bucșeneanu (vicepreședintele Sfatului Popular)-președinte, Stelian Marin (șeful secției financiare)-secretar și Franța Tomozei (director al Întreprinderii de locuințe și localuri)-membru.

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media