kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Poliţia târgovişteană în anii guvernării liberale

   Odată cu venirea la conducerea statului român a mareşalului Ion Antonescu, la 6 septembrie 1940 aveau acces la guvernare şi membri ai mişcării legionare.

   În oraşul nostru era numit la conducerea Poliţiei avocatul Ioan Vătăşescu, iar ca secretar, tot un avocat, Cornel Trancă, ambii membri marcanţi ai mişcării.

   După înfrângerea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, la iniţiativa mareşalului se iniţiau o serie de anchete în privinţa celor implicaţi în evenimente, cei doi târgovişteni fiind trimişi spre judecată Tribunalului Militar al Corpului 5 Armată Buzău sub acuzarea de „insurecţie armată”. Ei erau învinuiţi că au folosit armamentul din dotare, dar erau achitaţi prin sentinţa nr.184 din 17 februarie pentru „neîntrunirea elementelor constitutive”.

   Nu erau la fel de norocoşi, însă, în procesul deschis lor pentru „complicitate la uzurparea de proprietate”, care făcea referire la terorizarea proprietarilor evrei, în timpul aceloraşi zile fatidice, pentru ca aceştia să-şi vândă proprietăţile către Federala Cooperativelor Judeţului Dâmboviţa, al cărui comitet de conducere era legionar. Evident respectivele proprietăţi erau subevaluate, cam la 15-20% din valoarea reală. Acest proces se va judeca la Tribunalul Militar din Prahova, unde cei doi erau găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la 6 ani de muncă silnică, respectiv 3 ani de închisoare corecţională. La sfârşitul anului 1941, avocatul Trancă era eliberat printr-un decret semnat de mareşal, prin care erau graţiaţi toţi cei acuzaţi de abuzuri săvârşite în anii guvernării legionare şi care primiseră pedepse mai mici de cinci ani.

 

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media