La 2 aprilie veneau de la Bucureşti prinţii Sturza şi Bibescu, pentru a lua parte la vânătoarea de sitari organizată de avocatul Mişu Cornescu.
La 3 mai sosea în vizită domnul Alexianu, rezidentul regal al Ţinutului Bucegi, pentru a vedea Tribunalul Dâmboviţa, ruinele Curţii Domneşti, Mitropolia şi sediul Legiunii de Jandarmi.
În noaptea de 18/19 mai sosea în localitate, pentru o inspecţie la Spitalul Judeţean, ministrul Sănătăţii, N. Marinescu, însoţit de domnul Miulescu, şeful său de cabinet, ei fiind cazaţi la hotelul „Popa”.
Pe 29 mai, o misiune militară alcătuită din ofiţeri francezi şi români venea pentru o demonstraţie la Regimentul Carelor de Luptă, cu un nou model de tanc.
În 15 iunie sosea la Târgovişte inspectorul general al administraţiei, Iulian Peter, pentru a se deplasa la Bogaţi în vederea cercetării celor reclamate de medicul circumscripţiei împotriva pretorului Plăşii Bogaţi.
Pe 17 iunie, Prea-sfinţitul arhiereu Emil Târgovişteanul – vicarul Mitropoliei Ungro – Vlahiei oficia la Mitropolie, vecernia şi Sfânta Liturghie, urmate de un parastas în cinstea comemorării a 100 de ani de la naşterea regelui Carol I.
Generalul Ciupercă asista la 25 iunie la cursele de cai organizate pe hipodromul Şcolii de Cavalerie.
M.S. Regele Carol al II-lea asista la 1 iulie la solemnitatea înălţării în grad a ofiţerilor promoţiei 1939, pe acelaşi hipodrom al Şcolii de Cavalerie, unde era însoţit de primul-ministru Armand Călinescu, de ministrul Aerului şi Marinei – generalul Paul Teodorescu, de ministrul Înzestrării Armatei – Victor Slăvescu, de şeful Marelui Stat Major – gen. Florea Tenescu şi de directorul Siguranţei Statului – Nicolae Ştefănescu.
La 15 iulie ministrul Victor Slăvescu inspecta armamentul Arsenalului Armatei din Târgovişte, precum şi Regimentul Carelor de Luptă şi Regimentul 22 Infanterie.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…