După anul 1940 ultimul dintre vlăstarele familiei, Radu devenea preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Cel dintâi din această familie, care se distingea prin averea acumulată şi poziţia în viaţa politică românească era Ion Câmpeanu, născut în jurul anului 1830 şi căsătorit cu Floarea, cu care a avut cinci copii: Nicolae, Toma, Mihai, Constantin şi Ecaterina. Cei patru băieţi ai lui Nicolae(Toma, Constantin, Dimitrie şi Nicolae) deveneau în 1921, la moartea părintelui lor stăpâni peste o moşie de 44o ha în Răzvad. Fratele său-Toma, îl lăsa legatar universal pe fratele Constantin, prin testamentul redactat la 31 octombrie (moartea sa survenind de asemenea în 1921), pentru uriaşa sumă de 1.032.550 de lei. El asigura totodată traiul soţiei sale Eufrosina, căreia îi lăsa pe viaţă casa din str.Mr.Brezişanu, nr.10, precum şi dividendele de la scrisorile funciare rurale(în valoare de 300.000 de lei) care aveau o dobândă de 5% pe an şi încă 100.000-acţiunile la Banca Dâmboviţa. N-o uita pe sora sa Ecaterina Mr.Dobrescu, ce primea moştenire suma de 100.000 de lei, în efecte. La moartea soţiei lui Toma, casa urma să revină copiilor fratelui său Nicolae( de la care o şi cumpărase, dealtfel), aceasta fiind evaluată la 120.000 de lei, datorită mobilierului din lemn aurit în stil Ludovic al XVI-lea, oglinzilor nobile şi cristalurilor.
În perioada interbelică familia Câmpeanu a fost una dintre cele mai prestigioase familii dâmboviţene, din punctul de vedere al averii accumulate.
Gen. Constantin Sănătescu
Prim-ministru al României după momentul de cotitură din 23 august 1944, generalul Sănătescu îşi începe cariera de ofiţer în oraşul nostru, unde îl găseşte începutul primului război mondial, cu grad de locotenent. Născut la Craiova în 1885 ca fiu al generalului George Sănătescu, în 1911 se căsătorea la Târgovişte, cu Gabrielle Stematiu(fiica lui Alexandru Stematiu), tot aici născându-se în 1913 singurul lor copil-Simona Cristina Ştefania.
Gabrielle primea din partea părinţilor ei un teren pe Bulevardul Carol I, care constituia fondul dotal şi care era vândut în 1923 contra sumei de 225.000 de lei, investiţi în acţiuni la Banca Românească şi constituind la rândul lor dota oferită în 1943 de generalul adjutant Sănătescu, fiicei sale, la căsătoria cu medical Tiberiu Ghiţescu.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…