După adoptarea, la 3 august 1948, a noii legi a învăţământului, şcoala românească a funcţionat câţiva ani fără instrucţiuni clare în privinţa aplicării reformei. Abia în 1954 Ministerul Învăţământului iniţia elaborarea unei serii de acte normative în vederea uniformizării învăţământului de la noi. Astfel, prin Decretul nr.313 din 9 august 1954, al Marii Adunări Naţionale se stabileau gradele didactice şi condiţiile pentru obţinerea acestora: ele erau acordate de Ministerul Învăţământului pe baza recomandărilor comisiilor de atestare care eliberau atestate vizate de minister.
Prin Hotărârea nr.1390 din acelaşi an, a Consiliului de Miniştri se aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestor comisii ai căror preşedinţi erau membri ai secţiilor de învăţământ ale raioanelor şi care aveau în alcătuire între doi şi patru învăţători sau profesori, precum şi un delegat al Comitetului sindical rational.
Aspectul pozitiv al noului regulament îl constituia faptul că erau echivalate studiile efectuate în vechile şcoli sau facultăţi existente înainte de 1948, cu cele din anii comunişti, aşa făcându-se spre exemplu că un absolvent al unei şcoli comerciale din perioada interbelică se asimila cu unul care absolvise liceul pedagogic, iar unui tânăr absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri i se echivalau studiile cu cele din institutele pedagogice.
În 1954 un alt act normativ important a fost regulamentul privind numirea, transferarea şi eliberarea din funcţie a cadrelor didactice, potrivit căruia acestea se puteau face doar de către Ministerul Învăţământului şi sfaturile populare regionale.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…