La 1 mai 1904 intra în vigoare Legea pentru organizarea comunelor rurale, cele patru plăşi şi un plai existente în Dâmboviţa fiind înlocuite de 15 plăşi, conduse de 12 inspectori comunali (celor de la Titu, Găeşti şi Cazaci revenindu-le conducerea a câte două plăşi). Numărul comunelor rămânea 106, noutatea constând în gruparea lor în cercuri de câte 2,3 sau 4 comune, create în scopul realizării obiectivelor comune. Se creau astfel 41 de cercuri care dispuneau de bugete speciale la care contribuia fiecare comună cu o sumă variabilă, după posibilităţile economice.
O altă noutate o constituia posibilitatea comunelor de a se asocia între ele, cu scopul construirii unor obiective de interes public: aşa se asociau comunele Văcăreşti şi Lucieni, în vederea construcţiei unui local de şcoală în Lucieni, unde învăţau şi copii din satul Ciurari care aparţinea de satul Văcăreşti.
Fiecare comună care avea peste 100 de locuitori îşi putea alege un sfat propriu, care se ocupa de interesele locale şi care desemna un delegat pentru a prezenta consiliului propunerile sfatului, în vederea satisfacerii lor.
Descentralizarea, ca şi creşterea numărului de funcţionari administrativi cu implicaţii negative asupra bugetului sunt principalele caracteristici ale acestei legi.
Facebook
WhatsApp
TikTok
