1. Ani de război:1942-43
-La 12 decembrie 1942 prefectul judeţului, colonelul Manole Enescu emitea ordonanţa privind raţionalizarea consumului de pâine, ceea ce însemna că dacă până la acel moment raţia era constituită din 300 gr.de pâine din făină integrală pentru o persoană, zilnic, de la 12 decembrie pâinea mai putea fi consumată doar 5 zile din săptămână. Pentru celelalte două zile târgoviştenii erau sfătuiţi să consume 500 gr. de cartofi zilnic sau 300 gr.făină de orz sau 500 gr.făină de mei. Populaţia rurală trebuia să recurgă la un amestec la consumul de făină de orz sau mălai amestecat cu făină de mei. Lucrătorii de la stabilimentele industriale aveau dreptul, în cele două zile fără pâine, la 1 kg de cartofi sau 500 gr.de mălai sau făină de orz. Era interzisă fabricarea covrigilor, excepţie făcând perioada cuprinsă între 21 decembrie 1942 şi 7 ianuarie 1943, când covrigii fabricaţi trebuiau să aibă o greutate de 50 gr. şi în compoziţie 50% făină de grâu şi 50% făină de orz.
-La 17 ianuarie 1943 la sala Ioan Heliade Rădulescu conferenţia inspectorul căminelor culturale- Al.Lascarov Moldovan, pe tema „De ce am trecut Nistrul”, în program urmând momentul artistic susţinut de elevii liceului C.Carabella.
-Începând cu luna aprilie a anului 1943 Prefectura stabilea preţul maximal de vânzare a produselor lactate către populaţie: maxim 25 de lei litrul de lapte, 720 lei kilogramul de unt pasteurizat şi 620 de lei cel nepasteurizat. Producătorii locali aveau obligaţia de a desface pe piaţa locală cel puţin 50% din producţie. În aceeaşi perioadă venitul net al unui cadru didactic, spre exemplu era de 5000, până la 12000 de lei, în funcţie de gradaţie şi numărul de copii de la clasă.
-În luna mai a lui 1943 lua fiinţă la Târgovişte, Căminul de trecere pentru invalizi, filiala locală a Crucii Roşii, prin reprezentanta sa Maria Ionescu predând Comitetului de Patronaj Dâmboviţa, obiecte necesare pentru funcţionarea acestui cămin: paturi, saltele, paturi, perne, cearşafuri şi altele.
-În ceea ce priveşte numărul victimelor de război din anul 1943 erau consemnaţi 1879 morţi pe front, 613 invalizi, 2324 orfani şi 1275 văduve.
2. Industria dâmbovițeană în perioada de glorie a capitalismului românesc
Sau cu ce-au mai păcătuit… unii dintre români! Martor neputincios al dezastrului economiei româneşti prin distrugerea sistematică a acesteia, însă şi direct implicat în ultima vreme, în urmările acestui fapt, datorită preluărilor masive de documente create de foşti mari poli ai industriei dâmboviţene, m-am întors ca de obicei în timp. Nu în orice perioadă a istoriei noastre, ci într-una extrem de prolifică, în care eram printre „premianţii” lumii, nu doar ai Europei, la multe capitole scrise de industria noastră de-a lungul anilor.
Bogăţia anului de graţie 1938 era prevestită încă de la sfârşitul celui dinainte, când erau înregistrate la Registrul Oficiul Comerţului dâmboviţean, 22 de firme cu capital social (societăţi pe acţiuni), din care 6 numai în industria petrolului, pentru care era reprezentativă Întreprinderea Ioan Grigorescu.
Domeniul industriei de textile era bine reprezentat prin 5 societăţi, între ele, Ţesătoria Mecanică „Stan Rizescu” fiind recunoscută la nivelul întregii ţări( în 2007, după o activitate neîntreruptă de mai bine de 125 de ani s-a reuşit falimentarea acesteia, parte din documentele care-i atestă activitatea fiind preluate de Instituţia arhivelor, aşa cum arătam anterior).
Existau de asemenea, 2 fabrici de prelucrare a lemnului, o fabrică de ciment, una de sticlă şi o alta metalurgică. Pe lângă acestea funcţionau multe firme individuale( IMM-uri cum le-am numi azi), în număr de 463, ce activau în domenii precum: panificaţie, pielărie, prelucrarea lemnului, artă grafică şi tipografie, textil, combustibili, chimic, materiale de construcţie.
394 dintre aceste afaceri mici erau conduse de români, urmaţi de greci, care dezvoltaseră pe plaiuri dâmboviţene 24 de firme în domeniul alimentaţiei, ei fiind urmaţi de 9 italieni specialişti în domeniul construcţiilor.
În sectorul bancar funcţionau 14 bănci, din care una singură cu capital străin.
Forţa de muncă la nivelul judeţului o alcătuiau în 1937, 6188 de persoane(mici meseriaşi sau muncitori calificaţi), majoritatea cuprinşi în industria extractivă-2384 sondori. Alte meserii evidenţiate de documente erau cele de pălărier, plăpumar, bărbier ( 81), cizmar, blănar, modistă, multe dispărute azi sau în curs de dispariţie (precum meseria de bărbier, a cărei tradiţie a fost brusc curmată, prin intervenţia U.E. care a considerat complet neigienic obiceiul unora dintre bărbaţii români).
Era o industrie în plină dezvoltare, ale cărei ecouri s-au stins treptat în ultimii ani, datorită păcatelor de azi ale… ştiţi voi mai bine cui!
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
