TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Două pagini de istorie dâmbovițeană

1. 1938… La masă în oraş.

   

   Suntem în anul 1938, cel de maximă dezvoltare economică a României interbelice. Restaurantele funcţionau din plin, muşteriii nu lipseau. 

   Un târgoviştean ce lua prânzul la restaurantul „Costică Pitiş” de pe strada Stelea, într-o zi de august primea la aperitiv o porţie de vinete pané de 10 lei, apoi o ciorbă à la grec sau un borş de viţel ce costau de asemenea 10 lei. Felul principal era compus din purcel cu varză (14 lei), văcuţă cu sos tomat (14 lei), vrăbioară de vită (20 de lei), muşchi de vacă (24 de lei) sau biftec  (20 de lei), o porţie de cartofi pai (12 lei) şi o salată de roşii (10 lei). Putea adăuga mesei, o sticlă de vin din Basarabia (de la viile Zaporojenco), care îl costa 32 de lei şi încheia cu o cafea „Marghiloman” de 10 lei ceaşca.

   Dacă erai mai puţin simandicos puteai însă să te limitezi la o porţie de mici, unul costând doar 3 lei.

   Ca turist la Băile Pucioasa scoteai mai mulţi bani din buzunar, pentru a mânca la restaurantul „Parc”- Grigorescu, dar şi meniul era mai variat: după o omletă cu parmezan (20 de lei) însoţită de o mastică „Hio Martini” (6 lei) şi urmate de o supă poloneză de pasăre, aveai de ales dintre mai multe feluri principale, între care muşchiuleţ de purcel (32 de lei), muşchi de vacă (32 de lei), crap prăjit sau rasol de cegă (40 de lei porţia), şalău prăjit (50 de lei). Micii costau 4 lei bucata, iar porţia de patricieni (cârnaţi în must, cu pieliţă crocantă, consideraţi bunicii micilor)-16 lei, la aceştia adăugându-se obligatoriu o bere „Azuga” de 10 lei sticla. Sticla de vin grasa „Brătianu” era 60 de lei, riesling „Capşa”-80 de lei, „Malaga”-60 de lei. Ca desert puteai alege între îngheţata de fistic şi budinca „à la Cabinet”, preţul lor fiind de 10 lei.

 

2. Țuica și… monopolul  

 

   Revin asupra unui alt viciu, despre care am mai scris într-un alt număr al gazetei (semn de :1.bătrâneţe; 2.lipsa de inspiraţie; 3.apetenţă pentru… subiect; 4.constatare a faptului că românul, în asta a decis să-şi înece toate supărările).

   Băutura, deci, este subiect de mulţi nervi, mai deschis sau mai „cu perdea” scoşi la iveală de ţăranii noştri, de câte ori vreo normativă a UE încearcă să facă ordine în ogrăzile, sau mai bine zis, butoaiele lor. Nu pot nici în ruptul capului să accepte că cineva, indiferent de unde sau de ce calibru, ar putea să le impună ce şi cum… în materie de poverne sau pălincii.

   Îmi sunt dragi, căci originea noastră, a tuturor, acolo este, totuşi trebuie spus că în orice perioadă, orice stat ţine sub strictă observaţie fabricarea alcoolului. La noi, de pildă, un organism care avea această menire lua fiinţă în 1932 şi purta denumirea de Direcţiune Generală a Monopolului Alcoolului şi a Taxelor de Consumaţie, care funcţiona sub autoritatea Ministerului de Finanţe şi, chiar dacă rachiul de prune sau din alte fructe nu era monopolizat, statul controla, totuşi, îndeaproape şi producerea și comercializarea acestuia.

    Exista prevederea potrivit căreia, proprietarii de livezi îşi puteau distila fructele în cazane personale, care trebuia să fie autorizate şi să nu depăşească o capacitate de 60 l. Aceste cazane erau înregistrate de primar şi de perceptor în „registrul de cazane”, iar cele care nu apăreau în acest registru erau confiscate. Orice proces de fabricare trebuia declarat cu cel puţin 10 zile înainte, iar la încheierea lui, cazanele se sigilau. Tainul era stabilit la 15 l de alcool absolut/familie, pentru fiecare fabricare anuală.

   Băuturile obţinute de producător nu puteau fi ridicate decât după plata taxelor de consumaţie, care se ridicau la suma de 1 leu/gradDl., la ţuica de prune şi la 1 leu şi 50de bani/gradDl., pentru rachiurile din fructe, tescovină şi drojdie de vin. La aceasta se mai adăuga şi taxa de 5% ad valorem, care era stabilită trimestrial.

   Toate aceste exacte reglementări sunt dovada că atunci, ca şi azi, statul este preocupat în mod deosebit de una dintre activităţile economice care aduce sume deloc de neglijat, la buget. Asta chiar şi în condiţiile unei evaziuni ajunse la cote alarmante.

 

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…