1.Repere în spaţiu şi timp
La 7 mai 1938 prefectul Cernăianu invita şefii autorităţilor publice şi preşedinţii societăţilor comerciale, să înfiinţeze un comitet pentru ridicarea unui monument al eroilor, al cărui preşedinte era propus a fi comandantul garnizoanei Târgovişte, generalul Gheorghe Radu; cu această ocazie era colectată suma de 22.400 de lei.
La 30 mai se constituia la Târgovişte Comitetul Oficiului Judeţean de Turism, sub preşedinţia aceluiaşi prefect-colonelul Cernăianu. Între membri se aflau primarul Petre Slavu, inginerul judeţului-D.Floreşteanu, şeful Poliţiei din Târgovişte-Al.Bolfa şi proprietarul unui hotel din oraş, Ion Popa, ca delegat al hotelierilor. Prima măsură adoptată de Comitet a fost să ceară oficiilor locale de turism din Pucioasa, Vulcana-Băi şi Pietroşiţa, planurile turistice şi şefului Ocolului Silvic Pucioasa-întocmirea unei hărţi a regiunilor turistice de munte, cu menţionarea potecilor şi a cabanelor.
La 20 iulie, în Sala de Arme urma să aibă loc la ora 9 seara, tragedia în trei acte scrisă de Ionel Ionescu-Buzău, Urgia cea mare, urmată de spectacolul de revistă Balamucul de la teatrul din Târgovişte. „Intrarea-strict limitată, în cea mai perfectă ordine. Preţuri populare.”.
Într-un apel din anul 1938 al revizorului şcolar al judeţului, Grigore Mărgulescu, se arăta situaţia precară a elevilor din sate şi comune, cu elevi care veneau adesea subnutriţi la şcoală, asta determinând un episod ca acela când unul dintre ei a leşinat în timpul orelor, revenindu-şi doar după ce i s-a dat să mănânce; propunea, prin urmare, ca la ora 10 elevilor să li se dea măcar o bucată de pâine. Asta se întâmpla în anul în care România înregistra cea mai mare creştere economică din perioada interbelică.
În regulamentul din 1938, care prevedea modul în care autovehiculele circulau prin oraş, se stipula ca toate vehiculele cu tracţiune mecanică să aibă o viteză de maxim 25km/oră şi de doar 10 km/oră în zona statuii lui Vasile Cârlova şi a pieţei Mitropoliei, datorită aglomeraţiei. Claxonarea urma să se facă scurt, iar utilizarea sirenelor era interzisă. Pe timpul nopţii era permisă doar utilizarea fazei mici a farurilor.
- 1941 – Anul nemulțumirilor muncitorești
1941… Mareşalul Antonescu a înfrânt rebeliunea legionară şi pregăteşte intrarea ţării în războiul pentru recucerirea Basarabiei. Dâmboviţa este privit ca având o importanţă vitală în acest sens, datorită resurselor naturale, vitale pentru nevoile armatei; pentru ca exploatările de petrol şi cărbune să decurgă normal era însă nevoie de o stare de linişte, în rândurile lucrătorilor din zona extractivă.
O notă informativă din 20 aprilie 1941, emisă de Prefectura locală, prezenta situaţia de la schela Gura Ocniţei „aparţinând Societăţii petrolifere Prahova”, care avea un număr de 776 de salariaţi, în mare parte nemulţumiţi de salariile mai mici decât în orice altă societate.
Petroliştii deschid un contract colectiv de muncă, astfel că Judecătoria din Târgovişte hotărăşte majorarea salariilor cu 25%. Cu toate acestea, Societatea înaintează recurs la Curtea de Casaţie, însă continuarea stării de nemulţumire a muncitorilor determină solicitarea din partea Prefecturii, pentru o intervenţie guvernamentală, în accelerarea stopării crizei apărute.
Se pare că nici în 8 iunie 1941 această situaţie nu-şi găsise rezolvare, dacă avem în vedere faptul că Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa, prin comandantul său constata o stare de nemulţumire a salariaţilor, ca urmare a dorinţei acestora, de înfăptuire a unei egalizări salariale, în rândul societăţilor petroliere. Pentru o mai bună supraveghere a stării mulţimii, se lua măsura infiltrării, printre salariaţi, a unor agenţi sub acoperire.
Autorităţile solicită, în mai multe rânduri alimentarea acestor zone-cheie, cu alimente de strictă necesitate, care lipseau, la rândul lor, din pricina războiului. Astfel, la 18 iulie 1941 Prefectura din Dâmboviţa dădea 300 kg de zahăr, Societăţii Columbia, pentru a-l distribui muncitorilor; un nou val de nemulţumiri este însă generat de încercarea de distribuire a acestuia, doar personalului de la sediul Societăţii, astfel că la 24 iulie este nevoie de intervenţia autorităţilor, în vederea calmării spiritelor.
Zonele miniere erau, de asemenea, puncte-cheie aflate sub atentă observaţie: Pretura Plăşii Dragomireşti, de exemplu trimitea Prefecturii un raport amănunţit privind salarizarea minerilor, care ajungea la 2200-2500 lei pe lună în condiţiile în care un petrolist câştiga între 6000 şi 8000 lei.
Minerii aveau, între solicitări, sporul pentru munca în subteran, asigurarea de mijloace de transport între locuinţe şi mină, asigurarea alimentelor necesare. Trebuie spus că raportul preţului subliniază faptul că cererile minerilor erau îndreptăţite, juste şi puteau să fie aduse la îndeplinire. De asemenea, ar mai trebui arătat aici, că nici grija autorităţilor nu era una dezinteresată, ea având raţiuni politice: în zonele în care nemulţumirile erau prezente şi propaganda bolşevică avea mai mari şanse de reuşită, ceea ce nu era deloc în favoarea factorilor politici ai vremii.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
