1.Repere în spaţiu şi timp
La 11 februarie 1933 gazetarul-pensionar Dumitru Athanasiu-Tache solicita Prefecturii sprijin financiar pentru tipărirea lucrării Ateneul Dâmboviţenilor, care, ca şi Almanahul Dâmboviţei, apărut în 1912, urma să prezinte starea economică, socială şi culturală a localităţilor judeţului; în ciuda rezoluţiei favorabile a prefectului, se pare că publicaţia nu a mai apărut.
Comitetul de iniţiativă al proprietarilor de terenuri petrolifere cu drepturi nevalorificate îi convoca pe membrii săi, la 11 decembrie 1935, prin reprezentanţii acestora-Tache Athanasiu şi Ionică Cârstea- la Sala de Arme, pentru a fi puşi la curent cu modificările aduse legii minelor: „…Trebuie să înţelegeţi că dacă nu vă doare astăzi punga de bani ce vi se cuvin, mâine o să vă doară capul de necazul că nu aţi simţit să ne cucerim aceste drepturi…”. În acelaşi spirit, ziaristul târgoviştean Tache Athanasiu îi îndemna pe ţărani şi orăşeni să vină la Sala de Arme în 28 mai 1936, pentru a-şi apăra interesele în privinţa dreptului la bogăţiile subsolului.
Primarul Târgoviştei, Gogu Pârvulescu, anunţa în 1937 că până la data de 7 martie se va face recensământul şomerilor intelectuali (cei care aveau ca studii cel puţin patru clase secundare), cu scopul acordării unui ajutor social acelora care nu aveau nicio ocupaţie care să le aducă vreun câştig, erau bolnavi, infirmi sau întreţinuţi.
La 18 iulie lua fiinţă Societatea Sportivă de Pescuit Marele Voievod Mihai, cu sediul în strada Plutonier Diţescu Stan, la numărul 4. Înalt preşedinte de onoare era numit Mihai-Marele Voievod de Alba-Iulia (pentru a cărui numire trebuia obţinută însă aprobarea regelui Carol al II-lea), preşedinte de onoare era scriitorul Ioan Alexandru Brătescu Voineşti, iar preşedinte-căpitanul Carabulescu. Taxa de înscriere era de 50 de lei, iar cotizaţia anuală-100 de lei.
Rezultatele plebiscitului pentru adoptarea Constituţiei de la 24 februarie 1938 (prin care se oficializa dictatura personală a lui Carol al II-lea) în Dâmboviţa: 76.832 de alegători înscrişi, 68.001 de alegători votanţi, 67.918 votaseră „pentru” şi 83 „contra”.
- Tutunul de ieri şi de azi…
Mare amator de tutun şi profund ataşat acestui viciu (defect pe care mi-l asum în totalitate!), neputând să renunţ de bunăvoie la el, am fost printre aceia care „trăgeau” cu sete din ţigările Carpaţi fără filtru, dar numai din cele bune, adică fabricate la Timişoara. Nu mai există fabrica şi mă întreb cât se mai cultivă din tot acel tutun românesc pe care-l vedeam întins pe garduri, la uscat, în verile vacanţelor mele în „sud”, la rudele din partea tatălui, de la Giurgiu. Din mare producător de tutun România a realizat trista „performanţă” de a ajunge şi în acest domeniu, ca în multe altele, mare cumpărător, de pe la alţii…
Trist, dacă e să ne gândim că prin 1920, doar în circumscripţia de cultură Găeşti erau cultivate cu tutun 848 de hectare, de pe care se obţinea o producţie de aproape 770.000 de kg, care valora circa 5.850.000 de lei; în aceeaşi vreme, în circumscripţia Titu (spun documentele), de pe cele peste 490 de hectare de cultură de tutun, se obţinea frumoasa sumă de 3.550.000 de lei.
Cultivatorii de tutun erau sprijiniţi de Stat, atât pentru sporirea suprafeţei cultivate, cât şi pentru ameliorarea situaţiei lor materiale. Astfel, Regia Monopolului de Stat acorda ţăranilor împrumuturi, pentru procurarea de animale şi unelte, bani reţinuţi din contravaloarea cantităţii de tutun predate.
În perioada interbelică existau pe piaţa românească mai multe mărci de tutun, începând cu cele străine, Havana, Virginia, Broadleaf şi încheind cu autohtonele, Banat, Sătmărean sau Ghimpaţi. Dar calitatea ţigărilor Regale produse la noi, era una greu de egalat şi o confirmă cu tărie, fumătorii din amintita perioada interbelică.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
