TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Două pagini de istorie dâmbovițeană

1. Restaurantele în anii războiului

    Deşi în luna septembrie a anului 1944 Târgovişte se afla sub „protecţia” armatelor sovietice, viaţa locuitorilor de aici îşi continua firul firesc. Astfel, la 16 septembrie, primarul Lazăr Petrescu emitea o ordonanţă prin care stabilea tarifele pentru localurile din oraş: pentru supe şi ciorbe preţurile la un restaurant de lux sau unul clasa I variau între 25 de lei (porţia de ciorbă de legume) şi 90 de lei (100-150 grame .de supă de pasăre à la greque), iar la unul clasa a II-a, între 20 şi 85 de lei. Porţia de sarmale costa 100 de lei la un restaurant de lux, muşchiul de porc la grătar (fără garnitură)-140 de lei, iar cel de vită-120 de lei şi tot atât un peşte prăjit, în timp ce un mic era 20 de lei. Cel mai scump fel de mâncare, puiul la frigare, costa 500 de lei. Felia de pâine neagră era 4 lei, cea de pâine albă-4, iar o chiflă-9 lei, iar un  mic dejun format din două ouă ochiuri şi o porţie de caşcaval pané ajungea la 220 de lei.

   Şi atunci restaurantele aveau şi meniuri fixe, existând obligaţia ca ele să ofere două variante: unul de 200 de lei, care să conţină câte două varietăţi de ciorbă cu carne, fel doi şi desert şi unul de 250 de lei, având incluse două feluri de mâncare cu carne, două tipuri de friptură cu garnitură şi două tipuri de desert (prăjitură, iaurt, fructe sau compot). Deoarece pâinea era raţionalizată, restaurantele nu aveau în porţia de mâncare mai mult de 200 de grame la prânz şi 100 de grame la cină. Remiza pentru chelneri era de 10% pentru toate localurile, indiferent de clasă. Consumul de carne era permis doar în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică, iar restaurantele de lux care nu aveau feţe de masă din pânză şi şervete de hârtie erau retrogradate la clasa a II-a.

   Restaurante de lux în Târgovişte erau cel al lui Nicolae Ivancea, din strada Independenţei, nr.5, al lui Ion Protopopescu, din strada I.C.Brătianu, nr.15 şi cel al lui Stelian Popa şi Gheorghe Maican de pe I.C.Brătianu, nr.12.

   Restaurante de clasa I erau cel din gară, al Despinei Tomescu, din strada Regele Mihai, nr.48, al lui Moise Ionescu, de pe I.C.Brătianu, nr.20, sau al lui Constantin Stoenescu Corbu, din strada C.A.Rosetti, nr.6.

   Între restaurantele de clasa a III-a sau bodegi se număra cel de la Hală (al lui Emilian Zane) sau cel de pe Calea Domnească, nr.77, al lui Simion Potcoavă.

2. Târgoviștea anului 1917

   Anul care aduce în oraş ocupaţia germană, după retragerea armatei române, aici stabilindu-şi reşedinţa, Comandamentul Etapei 266 a armatei germane…

   Este unul dintre cei mai grei ani din istoria oraşului nostru. Administraţia era preluată în întregime de către ocupanţi, corespondenţa se purta în limba germană. Oficialii români aveau obligaţia să salute toţi ofiţerii germani, iar la cererea aliaţilor se va institui ulterior, regula salutului adresat şi ofiţerilor austro-ungari, turci şi bulgari.

   Se rechiziţiona aproape tot: de la căruţe, cereale, lemn, până la ţuică şi vin. Era o lipsă acută de cele mai elementare produse, începând cu pâinea; germanii interziceau vânzarea de pâine proaspătă, pentru a nu se consuma prea multă.

   Starea de sărăcie cuprindea oraşul. În lagărul de prizonieri instalat aici, se aflau 700 de soldaţi români, iar pentru nevoile acestuia, administraţia locală cerea locuitorilor să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, saltele şi veselă.

   Procesul de învăţământ era şi el perturbat, în incinta liceului aflându-se amplasat un lazaret.

Numele străzilor reflectă noua stare, adusă de ocupaţie: Calea Domnească era acum Kaiser Wilhelmstrasse, dar pentru a le da şi aliaţilor partea lor de satisfacţie, I.C.Brătianu era acum Turken Strasse, strada Fructelor devenea, evident, Bulgaren Strasse, strada Tabaci îşi schimba denumirea în Ungarn Strasse, iar strada Cantacuzino-în Östereicher Strasse. Nu erau uitaţi eroii germani, astfel încât poetul Alexandrescu era „detronat”, locul său luându-l Mackensee.

   Răsucind cuţitul într-o rană şi aşa destul de adâncă, la 4 august germanii ordonau ca la toate bisericile din oraş, să bată clopotele de trei ori, în cinstea ocupării oraşului Cernăuţi. Acolo unde mai existau clopote, având în vedere că majoritatea fuseseră şi ele rechiziţionate, pentru bronzul lor.

   În tot acest timp însă, existau şi preocupări ce n-aveau legătură cu starea de război: pentru relaxarea ofiţerilor germani fusese rechiziţionat aparatul de proiecţie al cinematografului „Vulturul” şi se făceau demersuri pentru găsirea unei săli unde aceştia să poată juca popice.

RADU ALEXANDRU STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…