- 1944
Secţia „Muncă şi Lumină” existentă în acest an în cadrul Arsenalului Armatei din Târgovişte avea menirea de „a ocupa membrii, după programul de lucru, cu lucruri ce înnobilează sufletul şi sustrage pe om de la beţie sau alte obişnuinţe dăunătoare sănătăţii fizice şi morale”, potrivit şefului acesteia-Theodor Zaiţ.
Ca urmare a evacuării Arsenalului Central din Bucureşti la Târgovişte, la începutul lui 1944, cele două secţii „Muncă şi Lumină” fuzionează sub preşedinţia de onoare a colonelului D.Antonescu şi a lui A.Pociovălişteanu, directorul instituţiei la Târgovişte.
Era compusă din mai multe „echipe”, între care amintim: presă şi propagandă, sub conducerea căpitanului inginer Gabriel Culcer, culturală şi artistică (dansuri naţionale, cor, orchestră), al cărei şef era căpitanul N.Ulianu, sport-turism, condusă de maior inginer Al.Ionescu şi care avea subsecţii de fotbal, rugby, volei, baschet, atletism, tenis, sporturi de iarnă, nataţie, box, vânătoare (colonelul Alex Iancovescu) şi case de odihnă.
În acelaşi an Cercul Teritorial Dâmboviţa (comandant-Lt.col.I.Dinescu), Biroul Militar al Meseriaşilor (şef-Căpitan N.D.Matei) şi Oficiul de Muncă Târgovişte (preşedinte-C-tin A.Mihăilescu) stabileau preţurile maximale la manoperă, pentru produsele meseriaşilor din oraş: un costum complet putea fi achiziţionat contra sumei de 3000 de lei, iar un palton-cu 2400; o pereche de pantofi era cam 2000 de lei, iar o cămaşă-300. Croirea unui taior pentru doamne costa 2000 de lei şi a unui palton-3000 de lei, în vreme ce pantofii eau 1500 de lei şi o cămaşă-400 de lei.
- 1945
În primăvara acestui an luau fiinţă gărzile cetăţeneşti de control, în scopul înfrânării speculei; era condusă de colonelul Aurel Săndulescu şi avea deviza „Fiecare controlează, se controlează şi este controlat!.
În luna mai se fixau preţurile maximale la lapte şi produse lactate: 80 de lei litrul, respective 1200 de lei kg la smântână şi 4000 kg de unt pasteurizat.
La 7 noiembrie se desfăşura la Sala de Arme ceremonia de aniversare a revoluţiei ruse: cuvântul de deschidere aparţinea prefectului Gh.Popescu, urmat de intonarea imnurilor ambelor ţări, de către corala ARLUS (Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu URSS) şi apoi de luările de cuvânt ale preşedintelui PNL Dâmboviţa-Polizu Dragomirescu şi reprezentantului Comisiei Aliate de Control-colonelul Al.Gordienko. După un program de filme sovietice, festivitatea era încheiată de fanfare Şcolii de Cavalerie.
Chiar şi în acest an, când funcţiona deja guvernul condus de dr. Petru Groza, PNŢ Dâmboviţa propunea numele pentru primarul unei comune dâmboviţene.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…