TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Două pagini de istorie

1. Viaţa universitară în România anului 1946

                                   

   Chiar dacă acest articol nu se referă la istoria Târgoviştei, m-am gândit că ar fi de interes pentru studenţii noştri să afle cum se trăia studenţia în Clujul din anii sfârşitului de război, atunci când, pentru a fi admis în căminele şi la cantina Universităţii „Regele Ferdinand” (numele va fi schimbat în anul 1948) trebuia să aduci, pe lângă o taxă de 40.000 de lei lunar şi următoarele produse: alimente pentru şase luni (100 kg de cartofi, 60 kg făină, 6 kg untură sau 12 litri ulei, 2 kg slănină afumată, 10 kg fasole, 100 de ouă); obiecte de masă şi întreţinere (tacâmuri, ştergare de bucătărie, 2 kg săpun de casă) şi obiecte de pat (plapumă,o saltea de pat, 2 lenjerii).

   Fără toate acestea, studenţii nu erau acceptaţi, însă chiar şi aşa, locurile în cămine erau insuficente, astfel încât cursurile începeau în două serii: în prima, de la 15 ianuarie, începeau şcoala studenţii facultăţilor de Drept, Litere şi Ştiinţe, precum şi mediciniştii din anii IV, V şi VI, în seria din primăvară urmând să înceapă şi anii I, II şi III ai Medicinii.

   Pentru obţinerea unei burse, studenţii anului I susţineau un examen din materiile de liceu înrudite cu cele din facultate, dar se acordau burse şi studenţilor ce proveneau din familii sărace şi care aveau media peste 7.

 

2. Cruzimea ca normalitate

 

   Jucându-mă cu telecomanda televizorului, într-una din serile trecute, dau întâmplător peste un canal care difuza filmul american numit „Vlad”. Desigur curiozitatea mi-a fost repede satisfăcută: aşa cum am presupus iniţial era vorba despre Vlad Ţepeş al nostru. Nervos la culme pe producţiile americane când abordează atât de aproximativ un subiect, un gen de istorie ştiinţifico-fantastică, nu am rezistat să văd prea mult din respectivul film; suficient însă pentru a afla, de pildă, un lucru pe care profesorii noştri (atât de ignoranţi, se pare!) au uitat să-l precizeze: domnitorul român „practica” nu mai puţin de zece feluri de a-şi omorî duşmanii. Dincolo de hilar şi lipsa de profesionalism, întâlnite adesea în producţiile americane, un fapt este cert: actele de cruzime ale voievodului muntean au depăşit graniţe geografice şi temporale.

   Devenit celebru prin scrierile saşilor transilvăneni, domnitorul român este descris drept unul crud, fiind însă obligat la asta, căci avea o ţară de condus; pe de altă parte, cruzimea sa nu diferă cu nimic, de alte „cruzimi”, adesea mai puţin justificate şi practicate cu-vârf-şi-ndesat în vremurile de azi. Deţinerea puterii necesita hotărâre, tărie de caracter, asprime, cruzime. 

   Toate  aceste caracteristici reprezentau descrierea unei stări de normalitate, a „capului” unui stat. Nu era loc de prea multă carismă, de blândeţe sau înţelegere, care defineau un lider slab şi o victimă sigură, a unor vremuri nesigure.

   Cruzimea era, prin urmare, starea de normalitate a acelor timpuri, iar oamenii acestor locuri se înscriau perfect în respectiva normalitate.

 

Radu Alexandru STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…