- Traiul zilnic în 1870
M-am gândit ca pentru anul 1870, an în care România traversa o perioadă tulbure, marcată de mişcări antidinastice, să vă expun alte câteva aspecte privind costul traiului zilnic al românului care plătea pentru ocaua de pâine de grâu 18 bani, iar pentru jimblă (franzela de astăzi) – 27 de bani. O oca de carne de vită costa 65 de bani, însă dacă era muşchi, preţul ei sărea la 1 leu şi 11 bani. 89 de bani era ocaua de slănină, 74 de bani era cea de brânză de oaie, și 18 bani cea de ceapă.
Cei cu gusturi alese puteau alege brânza de burduf (1 leu şi 85 de bani/oca) sau caşcavalul de Penteleu (3 lei şi 70 de bani/oca). Crapul costa 83 de bani, ştiuca şi somnul – 89, o găină -74 de bani pentru o oca. Un curcan întreg putea fi însă cumpărat cu suma de 5 lei bucata, în vreme ce 100 de ouă costau 3 lei şi 70 de bani. Pentru produse de bază precum ulei, zahăr sau sare, târgovişteanul scotea din buzunar între 1 leu şi 4 bani şi 2 lai şi 44 de bani.
Dacă e să ne referim la salariile unor funcţionari ai statului vedem că primarul câştiga 222 de lei şi 22 de bani, secretarul de primărie-185 de lei, iar casierul-111 lei, în timp ce un comisar de poliţie primea într-o lună un salariu de 55 de lei şi 56 de bani , iar comandantul pompierilor 64 de lei, faţă de subalternul său care avea un venit de doar 37 de lei.
În aceeaşi vreme însă meseriaşii erau mult mai prost plătiţi, 1 leu şi 85 de bani revenindu-i pentru o zi de lucru unui cojocar şi 3 lei şi 70 de bani-unui pietrar sau lăcătuş.
Un lucrător în agricultură nu se bucura de mai mult de puţin peste 1 leu, pentru ziua de secerat.
- Despre o licitație de la 1887
Cu toţii am auzit despre felul în care multe dintre licitaţiile de azi sunt „aranjate”, prin oferirea de către „destinatar”, a preţului cel mai mic, pentru ca, după câştigarea acesteia, preţul să crească în mod considerabil, dar şi despre înţelegeri între participanţii la aşa-zisele licitaţii „trucate”.
Când a apărut la noi prima lege în domeniu şi cum era ea aplicată la nivel local? Legea referitoare la licitaţii din 1872, anul promulgării de către regale Carol I era una foarte strictă. La 1887 Primăria din Târgovişte organiza pe baza ei, o licitaţie publică, în vederea construirii unei şcoli urbane cu două săli de clasă.
Caietul de sarcini realizat de Serviciul Tehnic al oraşului avea clauze ferme: erau precizate în termeni clari, atât locul de unde urma a fi adus nisipul necesar construcţiei, anume „de pe râul Ialomiţa”, cât şi tipul de ciment („Ursu Albastru”) preferat. Urmau indicaţii exacte privind compoziţia betonului, a zidăriei şi a tencuielii.
Una dintre condiţiile stipulate în document se referea la faptul că, sub nici un pretext, antreprenorul nu mai avea voie să facă vreun adaos la proiectul iniţial, după aprobarea planului şi a devizului lucrării.
Participanţilor la licitaţie li se cerea să depună certificate care să ateste faptul că au mai executat lucrări asemănătoare, precum şi o garanţie de 5% din valoarea construcţiei. Plata urma să fie efectuată eşalonat de beneficiar, după fiecare lucrare efectuată, însă doar după verificările inginerului oraşului. Termenul de execuţie era stabilit la 6 luni, iar garanţia – la un an.
Fără a lăsa la latitudinea participanţilor stabilirea unui preţ aproximativ al lucrărilor ce urmau a fi executate, inginerul oraşului întocmea totodată şi o listă detaliată a preţului fiecărei operaţiuni în parte. Nu era lăsat deoparte niciun detaliu, de vreme ce era luat în calcul, inclusiv costul unei zile de muncă, pentru diferiţi meseriaşi (un zidar, de pildă era plătit la acea vreme, cu 4 lei pe zi). În calcularea metrului cub de beton, al cărui preţ ajungea la 15 lei erau incluşi chiar şi cei 1,40 lei, care reprezentau beneficiul de 10% al antreprenorului(!).
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
