La 30 ianuarie 1866, la ora 11 dimineaţa, la Târgovişte izbucnea un incendiu „la cuhnia caselor răposatului Theodor Zarafescu”, ocupate ulterior de Nicu Rufescu şi în care se aflau sediul Prefecturii şi cel al Casieriei Generale. A fost un incendiu îngrozitor şi în ciuda eroismului disperat al angajatului Poliţiei – D.Notara, ori a curajului şi a energiei dovedite de şeful Comenzii de Foc – I. Nicolaescu, după două ore de luptă cu flăcările, focul se întinsese şi la Casierie; după epuizarea de către Poliţie a tuturor resurselor, folosirea tuturor mijloacelor din dotarea Comenzii Focului – a căror stare era „deplorabilă” – şi alte două ore extenuante, focul era în sfârşit stins, preîntâmpinându-se astfel o nenorocire evidentă. De aceea „vă rugăm cu respect să binevoiţi a observa Primăriei comunei Târgu-Vestei să facă ca instrumentele de foc să fie în bună stare, căci după somaţiile ce necontenit i s-au făcut de Prefectură până astăzi, nu se văd luate, din parte-i, nici un fel de măsură”. Citatele fac parte din Raportul prefectului judeţului Dâmboviţa, Ioan Florescu şi înaintat ministrului de Interne la 8 februarie 1866.
-X-
Și un act de ilegalitate din același an, 1866… Moşia Greci din judeţul Dâmboviţa aparţinea în veacul al XIX-lea marii familii aristocrate Suţu, cea care a dat doi domnitori, în vremea regimului fanariot. Pe teritoriul acestei moşii, mai exact în satul Pătroaia, se organiza anual, în ziua de 29 iunie, un bâlci ale cărui venituri reveneau proprietarului moşiei. La Reforma agrară din 1864, Alexandru Şuţu, proprietar al amintitei moşii la acea vreme, a cedat o parte din terenul pe care se organiza bâlciul, pentru a fi împroprietăriţi clăcaşii din Pătroaia. În anul următor însă venitul obţinut din organizarea bâlciului a fost în întregime încasat de Alexandru Şuţu, deşi el nu mai avea tot pământul în stăpânire. Dorind să revină la vechea stare de lucruri el va încerca ulterior prin orice mijloace să schimbe această situaţie; astfel, profitând de lipsa de cunoaştere a legilor de către membrii Consiliului comunal încheia cu acesta un proces-verbal prin care „comuna” accepta schimbarea terenului în cauză, cu un altul. Se încălca în acest fel un articol din Legea rurală din 1864 care prevedea că terenurile cu care fuseseră împroprietăriţi locuitorii, nu puteau fi înstrăinate decât după 30 de ani. Prefectul judeţului, Ioan Văcărescu, sesiza ilegalitatea, informându-l pe ministrul de Interne, astfel încât lucrurile erau restabilite şi Primăria încasa în anii următori venitul bâlciului.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
