TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE Despre împrumuturi şi economii la români

Perioada din istoria modernă a României stă sub semnul ruralizării şi a preponderenţei sociale a ţărănimii care reprezenta circa 80% din populaţie şi care, lipsită de pământ şi capital, ducea o viaţă materială precară. Preocupat de îmbunătăţirea stării acesteia regele Carol I a încercat, dacă nu o reformare a agriculturii, al cărei principal opozant era Partidul Conservator, măcar o ameliorare a capitalului de la sate, printr-o iniţiativă legislativă din 1878 ce urma a se concretiza în apariţia băncilor judeţene săteşti. Acest proiect îşi va găsi finalitatea de-abia la 29 martie 1903, când Parlamentul României adopta Legea privind înfiinţarea băncilor populare săteşti.

În anul 1904 acestea îşi făceau apariţia şi în Dâmboviţa, la Mogoşani-banca Sfânta Treime, la Pietroşiţa-banca Brazi, la Răscăeţi-banca Moşnenii. Consiliile de administraţie ale acestora erau de regulă alcătuite din învăţătorii şi preoţii din satele respective, iar accesarea împrumuturilor era strict condiţionată de calitatea de membru societar (participant la capitalul băncii respective). Dobânzile practicate de bănci nu erau chiar atât de mici cum ne-am fi aşteptat-10%-, având în vedere că motivul principal al îndatorării îl constituia necesitatea procurării hranei şi a nutreţului pentru animale. Astfel, în anul 1930 Banca Populară Izvorul din comuna Butoiu acorda 30 de împrumuturi, dintre care 26 pentru hrană şi doar 4 pentru achiziţionarea de animale şi maşini agricole.

În paralel, aceste bănci erau preocupate şi de familiarizarea copiilor de ţărani cu ideea economisirii banilor, astfel apărând pe lângă ele casele de economii „cu gologanul”. La fiecare sfârşit de săptămână, casierul băncii trecea pe la familiile de ţărani care aveau copii şi aceştia depuneau economiile lor, un gologan de 10, 20 sau 50 de bani, pentru fiecare depunere fiind răsplătiţi cu o marcă în libretul de economii.