În 1939 lua fiinţă Federaţia Română de Football Asociaţie, care solicita tuturor prefecţilor din ţară să înfiinţeze comisii judeţene ale acesteia, în oraşele de reşedinţă şi subcomisii de plasă, la reşedinţa plăşii.
Comisia Judeţeană urma să îl aibă drept preşedinte pe prefect, iar ca membri pe comandantul Pregătirii Premilitare, pe inspectorul şcolar şi pe comandantul Străjii Ţării, în timp ce din subcomisiile de plasă trebuiau să facă parte pretorul plăşii (preşedinte), comandantul Pregătirii Premilitare, comandantul Străjii Ţării şi doi membri propuşi de preşedinte.
Nu avem informaţii privind înfiinţarea Comisiei Judeţene la noi, însă ştim că Subcomisia plăşii Voineşti era compusă din preşedintele Stelian Zissu (pretorul plăşii), Toma Năstase (comandantul Străjii Ţării), Iosif Negoescu (comandantul Pregătirii Premilitare Voineşti), primarul Alex Popescu şi directorul şcolii din localitate-Ion Dumitrescu.
Prima măsură luată de acest organism a fost constituirea a două echipe de fotbal care jucau pe terenul pus la dispoziţie din islazul comunal, principala problemă cu care se confrunta fiind aceea a procurării ghetelor special, pentru jucători.
Federaţia Română de Football Asociaţie din districtul Târgovişte, care îşi avea sediul pe strada Plut. Diţescu Stan, la nr.4, făcea cunoscut faptul că oraşul Târgovişte era singurul din ţară care nu dispunea de un stadion, meciurile de fotbal fiind organizate pe terenul Şcolii de Cavalerie, care însă interzisese din 1939 intrarea civililor în incinta şcolii.
Finalul tuturor acestor acţiuni este marcat în iunie 1940 de decizia Inspectoratului Pregătirii Militare care recomanda eliminarea din programe a fotbalului desfăşurat în mediul rural, în mediul urban acesta fiind permis ca divertisment desfăşurat pe o durată de maxim 20-30 de minute.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…