TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA ¬ Ce pot face eu?

Am auzit în jurul meu, nu de puține ori, oameni plângându-se și întrebându-se ce face România pentru ei, ce le oferă țara noastră și multe alte variațiuni pe aceeași temă a nemulțumirii față de locul de proveniență. Mentalitatea pe care aceștia au adoptat-o este construită în jurul unei combinații de atitudine fatalistă și resemnare, conform căreia nefericirea, disconfortul, nereușitele lor sunt determinate de faptul că nu s-au născut în locul potrivit.

Nu neg influența majoră, posibila lipsă de oportunități sau piedicile pe care le implică traiul în societatea românească, însă trebuie să recunoaștem că multe dintre aceste nemulțumiri sunt folosite, inconștient sau nu, ca un paravan în fața comodității, a lipsei de asumare și de inițiativă. Atunci când cineva așteaptă ca totul să-i vină din afară, să aibă un start ușor în viață, când așteaptă ca statul, școala, părinții să facă eforturile în locul lui, să se schimbe ceva (remarcați cât de impersonal?), nu-și va putea îmbunătăți niciodată nici propria viață, nici patria din care face parte, deoarece prin pasivitate își cedează controlul asupra situațiilor în care este implicat.

Întrebându-ne constant de ce suntem așa, ca popor, nu facem altceva decât să ne condamnăm singuri la statutul de victime ale sorții și să ne detașăm de orice fel de responsabilitate, ceea ce se dovedește a nu fi doar inutil, cât și benign pe termen lung. Dacă toți ne așteptăm ca altcineva să facă ceva, vom ajunge în situația în care nimeni nu va face nimic. Întrebarea pe care ar fi cu adevărat util să ne-o punem, fiecare în parte, este următoarea: ce pot face eu pentru țara mea? Dacă am înțelege că societatea nu este o noțiune abstractă, ci un grup de oameni alcătuit din indivizi, din mai mulți eu, am înțelege și ce impact are contribuția fiecăruia la întreg și că, de fapt, de noi depinde modul în care este România de azi și România de mâine. Mai mult decât atât, noi toți și fiecare în parte suntem România, nu doar teritoriul și instituțiile care ne reprezintă, instituții care sunt formate tot din oameni.

Dacă am porni din start cu mentalitatea că putem schimba ceva și am alege să privim apartenența noastră ca pe o oportunitate, nu ca pe o condamnare, am trece la treabă motivându-ne, nu demoralizându-ne, acceptând că sunt multe pe care le putem face, nu gândindu-ne că lucrurile nu au niciun rost, astfel ajungând să ne autosabotăm. În loc să aducem mereu în față defectele noastre, în loc să pasăm vina de le unul la altul, dezbinându-ne, am putea încerca să facem un efort comun, în care fiecare să-și facă treaba cu simț de răspundere, contribuind astfel la binele colectiv. Să nu mai așteptăm să muncească alții pentru noi, să ne facă primăria curat în fața porții, să primim ceva doar pentru că existăm, ci să alegem și să facem lucruri, asumându-ne că atât alegerile, cât și faptele au consecințe. Neparticipând, ne anulăm singuri orice șansă de a obține o victorie.

Atunci când suntem observați și apreciați, ca națiune, ar fi bine să nu ne mai minimizăm atributele și meritele, ci să primim admirația cu demnitate, conștientizând cu luciditate care ne sunt atuurile și, mai mult decât atât, promovându-le în mod activ. Cum să fim cunoscuți, cu toate caracteristicile și calitățile, dacă nu le facem văzute și lăsăm doar exemplele negative să facă zgomot? De exemplu, un recent serial de succes s-a filmat în România, având români în multe dintre departamentele implicate, iar acest lucru ar putea fi o șansă de a deveni vizibili atât în lumea cinematografiei, cât și la nivel turistic și uman. Din păcate, nu știm să profităm suficient de mult de ușile pe care ni le deschid alții, cu atât mai puțin să ne deschidem propriile uși, nu am reușit să ne construim până acum o strategie coerentă de țară, asimilându-ne într-un mod conștient identitatea și făcându-i un marketing potrivit.

Totul începe cu a reflecta și a decide ce pot face eu pentru comunitatea și pentru țara din care fac parte, trecând la fapte în sensul întregului, devenind cu toții mai preocupați să ne facem bine partea de efort, contribuind, nu punând bețe în roate celorlalți și găsind scuze. Printre lucrurile capitale pe care ar trebui să le facă omul de rând pentru țara sa, este acela de a-și alege conducători care să o iubească, în mâinile cărora să o poată lăsa cu încredere. Dacă cei care ne conduc, ar face din propria țară o prioritate, un țel care să cântărească mai mult decât propriul interes sau interesul altor state, am putea avea o șansă la un viitor altfel. Nu suntem nici mai câștigați, nici mai dezavantajați fiind ceea ce suntem, ci doar suntem, cu porția noastră proprie de șanse și de neșanse. Și de noi depinde dacă alegem să facem ceva cu ce avem, dacă alegem să ne spunem clar nemulțumirile, fără să acceptăm ce ni se întâmplă și fără să mai plecăm capul sau dacă rămânem doar la stadiul de a ne plânge și de a-i acuza pe semenii noștri…

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…