TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Vorba dulce

   O parte însemnată a existenței noastre, în special în cazul fațetei sociale a vieții, se desfășoară în planul limbajului, el fiind principalul mijloc de interacțiune dintre oameni. Generalizând, am putea numi limbaj inclusiv simbolurile vizuale, gesturile, limbajul trupului, mimica feței sau elemente cum ar fi tonul sau ritmul vorbirii, însă, în mod particular, cuvântul este elementul central atunci când ne gândim la termenul de limbaj.

   Fie că vorbim de cuvântul rostit față în față, înregistrat sau scris într-o carte, într-un ziar, într-o scrisoare, într-un mesaj, într-o reclamă sau pe ecranul unui telefon, acea înșiruire de litere are o forță extraordinară de expresie și de influențare a gândirii și stării de spirit a oamenilor cărora le este adresat. Nu este de mirare că anumite pasaje de literatură ne emoționează, că un tagline dintr-o reclamă ne convinge să cumpărăm un produs sau serviciu, că un motto ne încurajează sau o vorbă dojenitoare, din contră, ne descurajează. Dincolo de măiestria intelectuală sau stilistică din spatele unor rânduri se află adesea și o psihologie a cuvintelor, o anumită direcționare către un punct anume al spiritului interlocutorului.

   Poate apărea următoarea întrebare: de ce, având la îndemână un instrument atât de puternic de influențare și de atingere a unor oameni, să nu alegem să-l folosim într-o manieră pozitivă în interacțiunea dintre noi, să-l încărcăm cu semnificații care să pornească din și să țintească înspre latura luminoasă a fiecăruia dintre noi? Beneficiile ar fi numeroase pentru toate părțile implicate, așa cum ilustrează, într-un mod expresiv, zicala „vorba dulce mult aduce”.  Înțelegând importanța acestei abordări și simțind diferența în cazul propriei persoane, ne-am putea imagina un scenariu în care lucrurile ar sta cu totul diferit față de situația actuală. Dacă, începând de la părinți și educatori, corecția și motivarea s-ar face folosind-se cuvinte blânde, încurajatoare, nu critici, amenințări, comparații cu ceilalți sau, mai rău, insulte, modul în care s-ar dezvolta viitorii adulți ar fi unul mult mai echilibrat, în care acei viitori adulți ar învăța să comunice la rândul lor așa, nu să acumuleze traume și frustrări care să se răsfrângă ulterior asupra celorlalți. Putem să ne aducem aminte ani întregi de un cuvânt aspru pe care ni l-a adresat cineva care ar fi trebuit să ne ajute să creștem armonios, de la care ar fi fost de așteptat să primim înțelegere și suport. În schimb, copiii care sunt încurajați și cărora li se recunosc meritele și reușitele, au tendința de a repeta sau îmbunătăți acele comportamente pentru a primi în continuare apreciere verbală din partea celor mari, găsesc o motivație din nevoia naturală de validare, atât de importantă în perioada de dezvoltare, de formare a conștiinței de sine în raport cu lumea. 

   Cu toate acestea, nu ar trebui să ne limităm să ne alegem cuvintele doar în preajma copiilor, întrucât ele au un impact emoțional semnificativ la orice vârstă, cu atât mai mult cu cât vin din partea cuiva care are însemnătate pentru noi. Vorbele frumoase, folosite cu grijă, pot întări fundația unei prietenii și pot construi respectul reciproc între doi oameni, indiferent de tipul de legătură dintre ei, fie că vorbim de aspecte personale sau profesionale ale vieții. Ne place să ni se vorbească frumos în familie, printre apropiați, dar și la locul de muncă, să ni se confirme că ne sunt văzute și apreciate prezența și efortul într-o anumită situație, făcându-ne să ne simțim bine-primiți în acel loc sau context. Mai mult decât atât, putem extinde lucrurile și la un alt nivel, în cazul situațiilor de natură oficială, în raportul autorităților față de cetățeni, în raportul formelor de autoritate între ele, cum ar fi relațiile dintre state sau relațiile de tip diplomatic în general. Însăși folosirea termenului diplomatic face trimitere la necesitatea de a folosi limbajul cu diplomație, alegând exprimările care să nu ofenseze, să nu provoace sau să nu rănească. Acest lucru e esențial în relația dintre organele de stat și populație, întrucât votanții își pun speranța în cei pe care i-au votat, se așteaptă ca reprezentanții să lupte pentru interesul lor și comunicarea să se realizeze în așa fel încât, chiar și în cazul unor evenimente sau contexte complicate, să se simtă că statul este de partea individului. Este cu totul necesară respectarea legii, însă în momentul în care autoritățile recurg la amenințări, discriminări, jigniri sau atitudini de superioritate, oamenii sunt cu atât mai puțin dispuși să mai aibă încredere în stat. Limbajul folosit ar trebui să arate empatie, nu indiferență, să exprime că cei aflați la putere sunt acolo pentru a ajuta și pentru a susține interesul cetățeanului, nu interesul personal sau de partid. Întregile campanii de comunicare, pornind de la discursuri până la campanii media oficiale, ar trebui concepute utilizând un limbaj care să aibă efectul scontat la nivelul psihologiei maselor, pentru a apropia, nu a îndepărta. În cazul nostru, din păcate, tot ce reiese din folosirea cuvintelor celor de sus este un ansamblu de orgolii, jocuri de putere, ambiții și nepăsare…

   În zona de publicitate, necesitatea vorbelor dulci este mai bine cunoscută și folosită pentru a atinge scopurile de marketing ale celor care fac promovarea. Adesea, este folosită o strategie prin care potențialul consumator este ademenit prin folosirea de cuvinte frumoase, de atribute personale pozitive sau aspecte de statul pe care acesta le poate atinge prin cumpărarea și folosirea unui anumit tip de produs sau serviciu. În asemenea cazuri, se mizează pe ideea că dacă bei un anumit suc poți fi considerat cool, dacă îmbraci anumite haine sau conduci o anumită mașină reflecți un statut aparte, dacă folosești un anumit dispozitiv poți duce o viață mai ușoară, altfel spus cuvintele sunt folosite astfel încât ele să sublinieze posibilitatea atingerii unui potențial preexistent în cazul publicului țintă.

   Cu siguranță, o abordare de acest gen poate fi privită ca un îndemn spre ipocrizie, însă acest lucru ține de intenția fiecăruia, dacă acea persoană încearcă să dea o altă formă adevărului prin cuvinte. Diplomația nu este despre a minți, ci despre a folosi cuvintele cu delicatețe, cu empatie, exprimând situațiile problematice într-un mod care să nu denote agresivitate, ci deschidere către dialog. Odată înțeles acest lucru, comunicarea și întărirea conexiunilor interumane este facilitată, fie că încercăm să-i vorbim cu blândețe copilului sau partenerului nostru, fie că încercăm să avem un dialog asertiv dar echilibrat în sfera profesională, fie că lucrăm la un ghișeu și-i explicăm cu calm celui din fața noastră ce documente îi lipsesc, fiind datoria noastră să-l informăm, nu să-l punem la zid. Altfel spus, putem face ca lucrurile să fie și în beneficiul nostru, și în beneficiul  celorlalți, dacă alegem să ne facem înțeleși folosind cuvinte frumoase prin care să creăm punți.

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…