„Viziunile se nasc în sufletul unui om mistuit de tensiunea dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea fi. Oricine este implicat emoţional – frustrat, mâhnit, poate chiar mânios – când priveşte lucrurile prin prisma felului în care el crede că ar putea fi ele, devine candidat la viziune. Acestea prind formă în inimile celor care sunt nemulţumiţi de starea actuală a lucrurilor. ” – Andy Stanley
De-a lungul timpului, în epoci dominate de rigori și de un mare grad de necunoaștere, mulți dintre cei care au fost considerați vrăjitori, eretici, nebuni sau poate doar excentrici, s-au dovedit a fi, de fapt, înaintea vremurilor lor, capabili de a fi deschizători de drumuri sau de a prevedea modul în care umanitatea avea să evolueze chiar și peste sute de ani. Definiți de curaj, perseverență și imaginație, vizionarii au abilitatea de a descoperi potențialul ascuns în idei, oameni sau contexte. Fie că sunt inventatori, artiști din diferite domenii sau oameni de știință, aceștia își asumă riscuri, unii plătind chiar cu prețul vieții, și inspiră generații întregi să gândească altfel.
Vorbe în vânt, un desen de Erica Oprea…
Poate unul dintre cele mai importante exemple, deopotrivă unul dintre cei mai mari vizionari ai istoriei și un spirit plurivalent însetat de cunoaștere, Leonardo Da Vinci a conceput schițe pentru aparatură de zbor cu secole înainte ca aviația să devină realitate. Printr-o curiozitate ieșită din comun și prin observațiile sale avansate în artă, anatomie, știință și tehnologie, da Vinci a demonstrat cum interdisciplinaritatea poate deschide noi orizonturi, care au ecouri chiar și în prezent.
Un alt exemplu remarcabil este Jules Verne, ale cărui romane de anticipație, precum 20.000 de leghe sub mări sau De la Pământ la Lună, au prevăzut invenții și descoperiri care aveau să devină realitate mult mai târziu. Prin imaginația sa debordantă și prin stilul însuflețit de a scrie,Verne a inspirat nu doar cititori de toate vârstele, ci și inventatori din generațiile următoare.
Poate unul dintre cei mai controversați, neconvenționali și neînțeleși oameni de știință, chiar și în prezent, a fost Nikola Tesla, care a conceput peste 300 de invenții revoluționare care au schimbat cursul evoluției omenirii, printre care sistemul de curent alternativ (AC), radioul, bobina Tesla și motorul electric de inducție. El a intuit impactul electricității asupra vieții moderne cu mult înainte ca lumea să fie pregătită sau dornică să îi adopte ideile, fiind adesea contestat de contemporanii săi. Din pricina prejudecăților și a intereselor de natură financiară, insuficient înțeles la momentul respectiv, a sfârșit în sărăcie, iar multe dintre invențiile și proiectele sale nu au fost recunoscute la justa lor valoare. Unul dintre marile sale idealuri, care ar fi avut un impact incontestabil asupra lumii așa cum o cunoaștem, acela de a genera și distribui energie electrică gratuită, nu a fost îndeplinit nici până în prezent, din motive lesne de intuit.
Ceea ce îi face speciali pe oamenii vizionari este, dincolo de inteligența sclipitoare, capacitatea lor de a depăși obstacolele. Critica, eșecurile temporare, etichetarea, marginalizarea sau scepticismul nu îi descurajează; dimpotrivă, le oferă motivația de a merge mai departe și de a lupta pentru ideile în care cred. Într-o epocă în care trăim cu impresia că știm aproape totul, suntem, tocmai din această cauză și poate în mod paradoxal, mai predispuși să nu dăm șanse unor idei care nu se aliniază cu ceea ce cunoaștem deja. Totuși, în acest context, vizionarii continuă să ne dezvăluie că există întotdeauna cărări nebătătorite și mai multă cunoaștere de cultivat. Inspirația pe care o aduc nu se rezumă doar la marile realizări, ci și la puterea de a ne provoca să vedem lucrurile diferit și să continuăm pe drumul nostru, chiar și atunci când poate suntem singurii care credem cu tărie în noi înșine.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…