TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Un timp al decenței

   Am fost invadați, în ultima vreme, de o avalanșă de evenimente, dezvăluiri, situații înfricoșătoare, scoase la lumină și mediatizate cu preaplin de detalii, fiecare latură și fiecare aspect fiind subliniate cu tușe aproape violente. Să fi devenit lumea, din ce în ce mai mult, un spațiu al haosului, sau să fi căpătat noi gustul pentru teroarea privită în față, fără niciun fel de filtru? Greu de răspuns…

   Este posibil, chiar probabil, ca această dezordine, inumanitate, imoralitate sau chiar amoralitate să ne fi caracterizat dintotdeauna, dar tocmai renunțarea la ultimul filtru, la ultimele norme să fie cea care să reliefeze grotescul situațiilor la care suntem martori sau chiar participanți fără voie. În plus, însăși această renunțare la tabuuri poate hrăni și mai mult, într-un cerc vicios, coborârea noastră în instinct. Ce e de făcut? Unde ajungem dacă lăsăm lucrurile să se desfășoare de la sine, fără să trasăm niște granițe?

   Într-o lume care pare să nu mai creadă în Miracol, în Iubire și în Ordine, am putea încerca, cel puțin ca pe un exercițiu de conduită, să traversăm un timp al decenței, în care să facem un pas în spate, îndepărtându-ne de toată nebunia în care vrem, cu orice preț, să ne aducem în față pe noi înșine. Putem lua o pauză de la ostentație, de la șocant, de la zgomot, făcând efortul de a tăcea, învățând să ascultăm, făcând tranziția de la rolul de actor, către cel de observator. Unii vor vedea că, paradoxal, în renunțarea de sine, își poate avea rădăcina tocmai regăsirea acelui sine, care ia o pauză de la perpetua tensiune cu exteriorul. Atunci când cineva atinge împăcarea interioară, înțelege că nu e nicio miză reală în încercarea de a contraria sau de a destructura lumea din jur, în dorința de a te impune și de a-i croi pe ceilalți după măsurile tale. Impulsul de a dezechilibra ceea ce ne înconjoară vine tocmai dintr-un dezechilibru al sinelui și, oricât ne-am lupta să lovim, să modelăm, să frângem ce e în afara noastră, acest lucru nu ne va face mai bine. Din contră, va fi un act prin care ne semnăm propria blocare în dezordine.

   Un răgaz, cel puțin de o vreme, acordat decenței față de natura noastră umană, servește unei purificări de care avem nevoie acum, poate mai mult decât oricând. Orientarea către liniște, către discreție, implică să trecem la un nivel dincolo de primul impuls probabil, al indignării față de actuala dezumanizare, către un nivel al încercării de a înțelege și de a face o serie de schimbări, pornind de la acest nivel al înțelegerii. Nu este vorba aici despre o renunțare la limite, ci despre a face ceva cu impact, fără a produce doar zgomot. Pentru cei credincioși, înseamnă a ne orienta privirea către exemplul cristic, modelul faptelor dictate de pătrunderea realității, trecând dincolo de nivelul unei indignări goale în care adesea se blochează oamenii. („Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“).

   Putem încerca și noi, măcar dintr-un minim respect față de o asemenea jertfă sau față de ideea unei asemenea jertfe, măcar în aceste zile, să facem sacrificiul de a ne împinge pe noi înșine deasupra naturii animalice, deasupra impulsurilor și confortului care ne fac să rămânem mici. Astfel, exersându-ne cumpătarea, înfrânându-ne exacerbarea și trasându-ne niște limitări, ne asigurăm că facem loc și celorlalți într-o lume concepută pentru a putea încăpea cu toții. Sărbătorile să ne lumineze, cu blândețe, pe acest drum!

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…