TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Supracalificarea – o opinie

   Într-o lume și, mai ales, într-o țară în care impostura pare a fi lege și în care meritocrația nu-și ocupă locul cuvenit, suntem uneori martorii sau chiar părtașii unui fenomen oarecum surprinzător, și anume supracalificarea. Cum apare ea? Este ea autentică sau doar certificată de niște documente care nu reflectă în mod obligatoriu competențe? Putem vorbi despre ea doar în sfera profesională?

   Într-o primă etapă, putem găsi o cauză pentru frecvența mare de situații de supracalificare în mentalitatea postdecembristă conform căreia fiecare dintre noi ar trebui să aibă studii superioare, să dețină o diplomă care să-i permită să urce pe scara ierarhică în carieră. Dintr-o astfel de mentalitate am ajuns să avem o mulțime de „specialiști” cu un nivel îndoielnic de specializare, nu mai avem oameni cu adevărat pregătiți în servicii, nu se mai pune preț pe meserii, pe a-ți face activitatea cum trebuie, indiferent de natura acesteia. Implicit, diploma a ajuns să fie nu o încununare a studiilor, a pregătirii temeinice, ci o scurtătură către un succes rapid, o metodă de a arde unele etape. Cu certitudine, aceasta nu este doar o problemă care ține de o mentalitate colectivă, ci reflectă și o abordare din ce în ce mai mercantilă a învățământului universitar. Ciclurile de licență mai scurte pentru majoritatea facultăților, din ce în ce mai multe locuri cu taxă, absenteismul și nu arareori lipsa de interes din partea profesorilor sunt doar câteva din factorii care contribuie în acest sens. Nu în ultimul rând, există o atitudine generală de indulgență, un „închis al ochilor” și o complicitate tacită la fraudă și plagiat, acordarea de distincții între cei care fac parte din aceleași cercuri, totul dintr-un gust aproape bolnav pentru premii, funcții, diplome, recunoaștere, reputație. De aici a luat naștere problema doctoratelor din ultimii câțiva ani, dintr-o încercare de a mima, prin acte doveditoare, o pregătire adecvată, astfel aflându-ne în fața unei pseudosupracailificări. Așa ajungem să avem o mulțime de șomeri cu diplomă, școliți aproape inutil, care nu pot stăpâni temeinic nici o profesie, dar nici o meserie manuală, fiind prea mândri, dar și incapabili pentru aceasta. Sunt puțini cei care-și mai doresc, din vocație, să fie croitori, patiseri, instalatori, meșteri… așa încât ajungem să-i găsim prea rar pe cei care nu cred că „merge și așa”.

   Pe de altă parte, există și o supracalificare în raport cu piața locurilor de muncă sau în raport cu valorizarea corectă, din partea angajatorilor, a formării și abilităților remarcabile pe care le are un angajat. Din păcate, atitudinea multor firme în ceea ce-i privește pe angajați este aceea că ei ar fi dispensabili, că pentru angajat este o „oportunitate” să lucreze acolo, chiar dacă adesea această oportunitate constă în muncă peste program, muncă insuficient plătită în raport cu calitatea acelei munci, experiență care este uneori respinsă pentru faptul că este „prea costisitoare”. Nu de puține ori, companiile preferă să angajeze oameni insuficient pregătiți cu scuza că implică mai puține costuri, că nu-și permit „să ceară mai mult” și că sunt mulțumiți cu faptul că au un loc de muncă. Ceea ce puțini văd este faptul că un angajat bine pregătit, cu studiile făcute temeinic, nu doar cu o diplomă care nu dovedește aptitudini, este, pe termen lung, o investiție în acea firmă care va aduce rezultate durabile. Un om care are deja o bază solidă nu trebuie să recupereze nimic, știe ce are de făcut și nu are cum să facă altceva decât să crească și să aducă plusvaloare organizației din care face parte. Mai mult decât atât, el poate ajunge, la rândul său, să formeze alți oameni care să asigure bunul mers al acelei societăți, poate asigura firmei un portofoliu de proiecte complexe, care în sine devin o carte de vizită.

   Ceea ce puțini realizează, atât în cazul vieții profesionale, cât și în cazul oricărui alt aspect al vieții, este că alegerile ieftine costă mult. Chiar dacă poate în prezent acest lucru nu este vizibil, în timp la acest cost se va acumula și dobândă, acest cost va consta în bătăi de cap, lipsă de evoluție, blocaje în superficialitate. Dacă nu-i oferim unui om calificat condițiile necesare să se manifeste, nu-i oferim aprecierea cuvenită și o răsplată corectă, pe măsura valorii, pe măsura calității muncii sale, pe măsura experienței și a dorinței de implicare, acel om va ajunge să se simtă captiv, irosit și, inevitabil, va pleca din acel loc. Poate că atunci când cuiva i se spune că este supracalificat, implicit cel care îi spune recunoaște că este subcalificat față de acel om, că nu-i poate îndeplini așteptările…

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…