TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Simulacre și imitații

    Chiar și la o privire superficială aruncată în jurul nostru, pe stradă, putem lesne vedea că e din ce în ce mai greu să distingem individualități, să remarcăm pe cineva în marea de tipare care sunt impuse sau acceptate cu lejeritate. Oameni aparținând aceleiași generații poartă haine aproape identice, se tund similar, aspiră să arate în același mod. Mai mult decât atât, cine îndrăznește să nu se înscrie în linia comună este privit ca un paria.

    Trăim într-o lume care pune accentul pe modele, care trasează tendințe dictate de succesiunea sezoanelor, de noile descoperiri din domeniul tehnologic sau de ceea ce se întâmplă să ajungă viral în acea perioadă de timp. Dacă stăm să analizăm cu puțină atenție, putem să ajungem la concluzia că accentul nu se pune pe o mare varietate simultană a acestor tendințe, ci pe o succesiune rapidă a lor: ceea ce era un reper acum o lună, astăzi este perimat. Cauza ar putea fi una specifică economiei capitaliste, și anume consumerismul, mediul perfect pentru astfel de manifestări, un mediu în care ceea ce ai și ceea ce consumi ajunge să te definească. 

    În astfel de context, în care marea masă de oameni se ghidează după un asemenea principiu, dacă avem și consumăm aceleași lucruri, ajungem să devenim la fel. Suntem simultan la fel, însă cronologic mereu altfel, fără a avea timp să ne înrădăcinăm o identitate, disperați să nu rămânem în urmă, să nu gândim ceva dincolo de spiritul de turmă. Devenim copii ale unor copii fără ca acest lucru să ne deranjeze, fiind preocupați să ne iasă cât mai bine imitația, chiar dacă modelul pe care dorim să-l urmăm nu ni se potrivește, rezultatul fiind unul penibil. 

    Încercăm să imităm personaje de film, copiem replici, manierisme sau gusturi și ne străduim să păstrăm această construcție și să n-o însușim. Uneori, încercând să-i convingem pe ceilalți, ajungem să credem că așa suntem. Putem părea autentici la început, dar, din momentul în care apar primele fisuri în edificiul pe care l-am modelat, contrastul dintre ceea ce pare și modul nereușit în care am copiat modelul devine din ce în ce mai supărător.

    Conștientizarea acestui lucru este cu atât mai dificilă cu cât marea majoritate a celor din jurul nostru abordează un asemenea tip de comportament. Fiind un tipar general abordat, problema alinierii la tendințe devine o problemă de integrare, de apartenență la grup. În astfel de context, inclusiv rebeliunea (ca stil și comportament) devine un trend, îndepărtându-se de scopul său inițial, acela de detașare față de marile mase: un rebel nu mai este rebel cu adevărat atunci când norma e rebeliunea.

    Bineînțeles, ați putea spune că abordarea mea este una bazată pe reducerea întregii chestiuni la niște contraste puternice de alb și negru, fără nuanțe. Nu neg existența unor numeroase nuanțe de gri între cele două, nu aș putea susține că toți urmăm același curs, ar fi nedrept să reduc întreaga umanitate la exemplele cele mai vizibile. Cu certitudine există încă oameni autentici, egali cu sine, care însă nu sunt vocali, deoarece nu au nimic de demonstrat nimănui.

    Dintr-un anumit punct de vedere, pot spune că am ales să tratez problema simulacrelor din perspectiva realității curatoriate și influențate de media, privind, cu precădere, la generația din care fac parte și la generațiile apropiate. Am ales să fac acest lucru deoarece cred că dacă analizăm generațiile care vin, putem analiza un mod posibil în care va arăta viitorul. Rămâne de văzut cât de senin va fi.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…