TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Se mai poate vorbi despre unitate?

S-au împlinit de curând 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, iar discursurile care au circulat aceste zile m-au făcut să mă gândesc, dincolo de politică sau de istorie, dacă în România mai poate fi vorba despre unitate, despre unirea sub umbrela unui scop, unui sens și unor valori comune.

O particularitate care cred că apare în mintea oricui atunci când ne referim la 24 ianuarie este portița legislativă prin care s-a putut înfăptui Unirea, alegând același domn în ambele Principate. De altfel, dacă stăm să reflectăm, ne vom da seama că această tendință de a căuta și de a folosi neclaritățile legale este ceva caracteristic românilor, până în prezent. Totuși, există o diferență notabilă față de momentul 1859, aceea că românul din prezent se folosește de golurile din lege exclusiv pentru interesul propriu, nu pentru interesul comun, ceea ce reflectă mentalitatea care ne guvernează la scară largă: suntem individualiști, nu-l apreciem pe celălalt și, mai mult decât atât, ajungem să îl sabotăm. De bine, de rău, în cazul așa numitei Mici Uniri, votanții care au reprezentat cele două părți, dar și candidații care au ales să se retragă, au înțeles că trebuie să decidă și să acționeze luând în considerare beneficiul tuturor.

Este posibil ca această situație să fi fost una singulară sau, în orice caz, să fi fost un tip de mentalitate și de atitudine care sunt dispărute în momentul de față. Dacă ar fi să privim cât se poate de obiectiv și de tăios, am realiza că unii nu gândesc mai departe de propria persoană, propria locuință, propria curte, propria familie sau propriul grup de prieteni, nu prea facem eforturi pe termen lung, nu avem un sentiment de apartenență care să ne motiveze. Să nu uităm modul în care reacționăm atunci când un conațional are o reușită răsunătoare, fie că vorbim despre un sportiv, un artist, un inventator. Ce facem atunci? Ne bucurăm, încercăm să-l promovăm, să-l susținem sau începem să-i căutăm nod în papură, să-l bănuim de cine știe ce tertipuri, să-i minimizăm victoria, purtându-ne ca și cum noi am fi putut face mai bine? Dacă am fi putut face mai bine, de ce nu am făcut-o? Rămânem la stadiul de teorie, de discurs rostit cu superioritate de pe canapea, în timp ce acel cineva a îndrăznit să acționeze, și-a adunat curajul de a încerca în ciuda potențialului eșec, a făcut eforturi și a muncit dincolo de imaginația noastră. Dacă nu reușim să ne mândrim cu cineva care ne reprezintă țara, dacă nu reușim să-l susținem, cel puțin să avem decența să păstrăm tăcerea atunci când nu putem face un bine. E o virtute să știi să te abții de la a te lăsa pradă primului impuls, de la a fi răutăcios și e o dovadă de înțelepciune să înțelegi că reușita seamănului tău nu e o amenințare la adresa propriei persoane, ci e un motiv de sărbătorire pentru toți cei care aparțin acelei națiuni sau, chiar mai mult, o șansă de creștere pentru întreaga comunitate, o resursă de motivare, dar și de beneficii cât se poate de concrete și de palpabile pentru dezvoltarea acelei țări, fie că vorbim de popularitate, turism, venituri la bugetul de stat, un trai mai bun.

Până nu înțelegem că a-l sabota pe cel de lângă noi înseamnă a ne sabota pe noi înșine, nu vom avea o șansă reală la unitate și la creștere consistentă și durabilă. Oricât de capabili ne-am crede în mod individual, întotdeauna vom reuși mai mult împreună, înțelegându-ne ca fiind piesele indispensabile ale unui mecanism care poate funcționa excelent, cu condiția ca mișcarea să se exercite într-o direcție comună. Astfel, la nivel macro, vom realiza că nevoile ne vor fi îndeplinite mult mai eficient, descoperind că sensul nostru este dat de a fi utili și atenți la nevoile întregului.

Sursa foto: internet

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…