TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Scrisul de mână

Am casa, gențile, uneori și buzunarele pline cu pixuri, creioane, linere, stilouri și tot felul de alte asemenea instrumente de scris. Totuși, în ciuda faptului că le folosesc destul de des pentru desenat, am realizat că le folosesc din ce în ce mai rar la scris. Revelația m-a „lovit” atunci când am văzut o poză cu niște minunății de stilouri, care mai de care mai fine și tentante, pe pagina de facebook a unei prietene caligraf.

   Cu această ocazie mi-am amintit de o știre pe care am auzit-o acum câțiva ani, conform căreia Finlanda urma să renunțe la predarea scrisului de mână în școli, propunându-se, ca alternativă, învățarea tastării. Îmi aduc aminte că mi s-a părut, la momentul respectiv, o inițiativă destul de șocantă și de radicală în progresismul ei. Realitatea prezentului mi-a arătat, însă, că lucrurile au luat-o rapid în această direcție, altcândva greu de închipuit, în viața de zi cu zi. E un fenomen pe care l-am observat atât la mine, cât și la cei din jurul meu. De exemplu, a devenit aproape un lucru natural să scoți telefonul din buzunar pentru a-ți lua notițe, pentru a face liste de cumpărături sau pentru a fixa programări în calendar. Chiar și în mediul profesional, în ședințe și întâlniri, locul clasicei agende a fost luat de laptop, telefon sau tabletă. Când eram în facultate, am fost surprinsă în momentul în care am văzut, pentru prima dată, că o studentă își nota pe laptop spusele profesorului din timpul cursului de istoria artei. Nu mi-ar fi trecut prin cap că, peste câțiva ani, avea să fie o realitate generalizată. 

   Deși poate părea un capriciu nostalgic, având în vedere ritmul alert în  care tehnologia a ajuns să ne dicteze obiceiurile, cred că folosirea scrisului de mână ar trebui să-și păstreze importanța, indiferent de epocă. Aspectul pe care îl consider determinant, înainte de toate, este rolul pe care îl are în formarea cognitivă a copiilor. S-a dovedit că scrisul de mână activează anumiți centri din creier care nu sunt stimulați prin tastare, dar și faptul că informațiile scrise de mână sunt reținute mai ușor, datorită vitezei mai mici de scriere, pe care mulți o incriminează. Acest timp mai îndelungat pe care îl implică varianta manuală, oferă ocazia de a reflecta, de a fi mai atenți la ceea ce notăm, de a oferi chiar un sens emoțional cuvintelor pe care le punem pe hârtie. Tocmai de aceea se recomandă, din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, scrisul în jurnal, pentru organizarea mentală și echilibrarea vieții. Verbalizarea, timpul alocat, alegerea cuvintelor, vizualizarea grafică a unor înțelesuri, idei, sentimente, aduc beneficii de natură personală, trasând un spațiu în interiorul căruia ne putem desfășura.

   O parte din această notă personală riscă să se piardă în clipa în care abandonăm tradiționalul în favoarea digitalului. Ce moment fascinant era pentru mine, când eram mică și trimiteam vederi de la mare și câteva gânduri bunicilor. Chiar mai mult, unele dintre cele mai prețioase amintiri, păstrate bine, sunt scrisorelele pe care le schimbam cu bunicul, în joacă, fiind amândoi în aceeași cameră și închipuindu-ne tot felul de povești și întâmplări. În scrisul unui om poți regăsi ceva din el, din personalitatea lui, din starea pe care o avea atunci când punea pixul pe foaie, e o urmă lăsată în mod material pe o suprafață. Cu toate avantajele, cu toată viteza de scriere și de partajare, digitalul rămâne imaterial, nu-l poți cuprinde între degete,   nu-l poți strânge la piept, mângâia sau mirosi. Cine mai trimite azi scrisori parfumate atunci când curtează pe cineva? De multe ori nici măcar nu mai completăm, de mână, o felicitare atunci când oferim un cadou cuiva…

   În vremurile actuale, scrisul de mănă este privit mai mult ca o preocupare folosită de persoanele pasionate sau de modă mai veche. Necesită exercițiu pentru a dezvolta un scris plăcut, acomodare și alegerea unor instrumente pe gustul nostru, potrivite stilului în care ne e natural să scriem și, implicit, toate aceste alegeri ajung să constituie o reprezentare personalizată a noastră. Dincolo de aspectul practic al unor notițe, liste, sublinieri, bilețele, este o formă de antrenament al minții și al dexterității, dar și o formă de reconectare la sine. Atunci când ne-am obișnuit să facem totul repede și eficient, încercarea de a menține o tradiție a scrisului de mână poate părea o alegere oarecum anacronică. Am observat însă, cu încântare, că pasiunea pentru caligrafie a devenit o alegere din ce în ce mai frecventă pentru relaxare și ordonare a omului modern care dorește să dea o formă gândurilor sale și care-și acordă răgazul să trăiască dincolo de ritmul alert care a ajuns să ne definească.

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…