Specificul lunii decembrie se insinuează treptat în sufletele și casele majorității dintre noi, în ciuda oricăror dificultăți sau impedimente prin care am trece, la nivel individual sau la nivel global. Indiferent de încercările prin care umanitatea a trecut, fie că ar fi vorba de încercări naturale sau pe care omul și le-a făcut cu propria mână, spiritul Crăciunului nu a fost lăsat să moară, iar Sărbătorile au fost celebrate, cu puținul fiecăruia, în orice condiții. E iconică imaginea păcii temporare de Crăciun din Primul Război Mondial, în anul 1914, când taberele de pe frontul de vest au trecut, pentru câteva momente, peste conflict și și-au oferit răgazul de a sărbători împreună. Semnificația profund umană, dar dincolo de limitările umane, a speranței unui nou început, a fost și este cea care ne face să putem trece peste scopurile noastre mărunte și ne ajută să putem reflecta puțin despre liniște.
Cu toții cunoaștem semnificația creștină a Crăciunului, ca fiind ziua Nașterii Mântuitorului, însă există și numeroase simboluri și tradiții pe care le-am perpetuat în asociere cu aceste zile, fără a ști în mod cert de unde le-am preluat și ce origini au, o mare parte dintre ele fiind de sorginte precreștină. În multe părți ale lumii, perioada dinspre sfârșitul lunii decembrie aducea cu sine sărbătorirea solstițiului de iarnă, cea mai lungă noapte din an. Popoarele antice din diverse regiuni ale lumii celebrau cu această ocazie lumina și renașterea spre un nou început al vieții. Se considera că partea cea mai grea din iarnă trecuse, iar din acel moment urmau să vină zile din ce în ce mai lungi și tot mai multă lumină. În tradiția egipteană, noaptea cea mai lungă a anului era sărbătorită ca fiind noaptea în care Zeița Mamă, Isis, a dat naștere lui Horus, Zeul Soare. De asemenea, în Roma antică se obișnuia ca a doua jumătate a lunii să fie dedicată Saturnaliilor, festivități în numele zeului Saturn, de unde avem tradițiile de a oferi cadouri și de a aprinde lumânări, ca simbol al înnoirii și al setei de cunoaștere. Oferirea darurilor își găsește corespondență și în istorisirile biblice asupra Nașterii, fiind un gest făcut de Cei Trei Magi către Pruncul Iisus. Alte obiceiuri, păstrate la nivel local, provin de la daci, tăierea porcului fiind un element tradițional care a rămas din timpul lor. Pentru aceștia, porcul simboliza zeul întunericului, iar ei sacrificau un animal în perioada solstițiului de iarnă pentru a crește forțele soarelui, urmând ca zilele să crească ulterior acestui sacrificiu.
Odată cu creștinismul, simbolistica specifică lunii decembrie s-a articulat în jurul Nașterii și în jurul evenimentelor asociate acestui moment, dar și în jurul altor semnificații creștine în general. De exemplu, bradul, prin forma sa, face trimitere la dorința de ascensiune, de veșnicie, iar steaua din vârf și luminile care îl decorează aduc aminte de steaua care i-a ghidat pe Magii de la Răsărit către iesle. Poate unul dintre cele mai creștine obiceiuri prezente în această perioadă, pe teritoriul nostru, este colindatul, act prin care se anunță și se transmite bucuria Sărbătorii și se urează întru bine pentru cei care îi primesc pe colindători. Din păcate, este și una dintre cele mai uitate tradiții în ultimii ani în orașe, golindu-se din ce în ce mai mult de semnificații și dobândind, nu de puține ori, valențe mai degrabă materiale.
Dincolo de simbolurile păstrate în mod tradițional, împrumutate din alte părți sau din alte timpuri, dincolo de accentele puternic consumeriste pe care le-a luat în ultima vreme, pierzându-ne în forme fără fond, dincolo de mesele îmbelșugate, Crăciunul și restul Sărbătorilor de iarnă sunt despre a oferi, despre a-i dărui celuilalt seninătate și speranță. Bineînțeles, Crăciunul înseamnă o întoarcere către familie, către apropiați, către nucleul nostru de origine și de iubire, însă ar trebui să însemne, poate chiar mai mult, o întoarcere a privirii către cei pe care toată lumea îi uită, către cei care duc lipsă de blândețe, de atenție, de căldură și de lucruri care pentru unii dintre noi au devenit o banalitate. Decembrie ar trebui să ne facă să ne aducem aminte că e un început propice pentru a fi mai buni, nu doar o ocazie unică în an pentru a face niște fapte bune din inerția momentului sau prin puterea exemplului celorlalți. Un copil orfan are nevoie de o îmbrățișare și în restul anului, unui bătrân nu îi este frig doar atunci și unui om drag îi poți face un dar sau îi poți spune o vorbă bună oricând, fără vreo ocazie anume.
De Crăciun, am putea cu adevărat să ne redescoperim bunătatea dacă ne-am da vie să simțim din nou încântarea pe care o trăiam când eram copii, starea când îl așteptam pe Moș cu sufletul la gură, misterul prin care el reușea de fiecare dată să ne surprindă, speranța care apărea de la un an la altul. Dacă am încerca să fim noi înșine Moșul pentru cineva, să dăm naștere unor asemenea clipe de senin? Pentru oricine, nu doar pentru copiii, nepoții, frații sau verișorii noștri mai mici, ci pentru un necunoscut care are nevoie. Să nu ne gândim că totul e limitat la lucruri materiale, la cadouri scumpe care să impresioneze… uneori cineva are nevoie mai mult de o strângere de mână, de o vestuță tricotată cu drag de vreo bunică, de o prăjitură sau de un „sunt aici, totul va fi bine”. Mai mult, să încercăm să oferim un strop de speranță celor care și-au pierdut-o, să arătăm cuiva că încă mai poate fi încredere în oameni, că oricât de puțin am avea, putem să oferim din el cuiva ce are mai puțin.
Sărbătorile ar trebui să fie o aducere aminte a bucuriei de a fi împreună, cu atât mai mult în timpurile pe care le trăim, când distanțarea dintre oameni a devenit standardul de viață. Poate că acele zile sunt un prilej bun de a ne reaminti cum să simțim, cum să fim prezenți, cum să fim recunoscători pentru ceea ce avem și cum să facem mai mult înspre bine, pentru noi și pentru toți. Ne-am face unii altora viețile mai senine dacă am lăsa să ni se citească în privire tandrețea, înțelegerea, acceptarea, omenia față de un străin pe care poate n-o să-l mai întâlnim a doua oară. Chiar și în spatele măștilor putem zâmbi, putem zâmbi cu ochii și putem avea o voce caldă, putem spune câteva cuvinte care să-i facă unui om ziua mai frumoasă. Putem să încercăm, ca exercițiu pentru anul care va veni, să nu ne mai grăbim fără vreun sens, să învățăm să avem răbdare, să nu ne mai aprindem, să înțelegem că fiecare are problemele sale și ca nu pierdem nimic dacă avem un strop de toleranță.
În zilele ce vor veni, să nu uităm cine suntem în adâncul nostru, să nu uităm că suntem cu toții oameni și că celebrăm, în mod indirect, nașterea iubirii aproapelui ca lege în lume. Să nu lăsăm pe nimeni să ne spună, în numele progresului european, că nu avem voie să rostim cuvântul Crăciun, pentru că am putea ofensa pe cineva… ce ofensă ar putea aduce o sărbătoare a bucuriei? Să nu uităm de ce ne bucurăm, să nu rămânem pierduți în forme goale, colorate, trecătoare și în încântări culinare de care să nu ne mai amintim a doua zi, să nu uităm că noi, prin modul în care alegem să fim, prin ce alegem să facem, privind dincolo de sine, putem ajunge sursa bucuriei celuilalt. Nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi. Căci, mai presus de toate, Crăciunul e o stare.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
