Fie că vorbim despre bun simț, educație sau cei șapte ani de-acasă, subiectul pare oarecum depășit într-o societate care pune preț mai mult pe îndrăzneală, pe disponibilitatea de a da din coate pentru a ajunge în față și pe oportunism, indiferent de mijloace sau de consecințe. Îi privim cu o oarecare admirație pe cei care au curaj, care sunt foarte vizibili sau vocali, chiar dacă adesea aleg metode mai neortodoxe de reușită, în care modul de raportare la ceilalți trece pe un plan secund, fiind doar unul dintre aspectele necesare pentru a duce la bun sfârșit demersul pe care l-au inițiat.
Nu o să încep să formulez discursuri cu note de nostalgie, prin care să sugerez că înainte era mai bine, că oamenii și relațiile dintre ei erau altfel, că ar trebui să fim așa cum eram în trecut, deoarece omul are adesea tendința de a idealiza trecutul și de a dilua unele aspecte negative, prin opoziție cu un viitor care aduce cu sine frica de necunoscut. Din contră, voi încerca să subliniez necesitatea de a da dovadă de bun simț unii față de ceilalți în lumea prezentă, așa cum este ea acum, aglomerată și în viteză, când ne-a devenit din ce în ce mai la îndemână să interacționăm, să ne conectăm, să cunoaștem oameni noi.
Deși, la o primă vedere, s-ar putea considera că politețea și un set de reguli sociale (chiar și pe internet) ne-ar putea limita și rigidiza întrucâtva raporturile, ducându-le într-o direcție oarecum formală, ele ne pot fi de un real folos în a crea o zonă de confort pentru toate părțile implicate, în care să putem interacționa fluid și fără confuzii. În primul rând, urmând un set de norme în dialog, în gesturi, în anumite conjuncturi specifice, evităm riscul de a gafa sau de a-l ofensa pe cel din fața noastră, dovedind prin comportamentul nostru că suntem o persoană educată indiferent de statutul pe care l-am avea. În al doilea rând, dovedim că ne pasă de celălalt, că îl respectăm indiferent de cine ar fi și implicit ne respectăm pe noi înșine prin felul în care alegem să ne purtăm. Prin aceasta, creăm o ambianță prin care îi facem pe ceilalți să se simtă în siguranță, să se simtă apreciați, înțelegându-le nevoile și drepturile, dar cunoscându-le și pe ale noastre. În al treilea rând, în momentul în care cunoaștem regulile de conduită care se aplică în cazul unor anumite situații sau persoane, ne este mult mai clar ce avem de făcut, nu suntem puși în dileme de natură socială și știm exact ce, cât și în ce mod ne putem permite față de cineva, înlesnindu-ne raporturile.
În esență, în ciuda caracterului aparent desuet, un comportament și un limbaj manierat ne ajută să construim o societate în care să ne fie confortabil unii față de ceilalți, în care dăm o ordine vieților noastre agitate și în care, într-un final, ne simțim mai liniștiți deoarece fiecare își cunoaște locul. Ne grăbim să intrăm în autobuze când nu au ieșit încă cei care vor să coboare la stație respectivă, nu dăm prioritate cuiva care are bagaje pe un trotuar înghesuit, ne grăbim mereu, fără să ținem cont că nu suntem singurii de pe o stradă, dintr-o clădire, din viață, considerăm că ni se cuvine totul și, în consecință, nu ne ferim să ne exprimăm gratuit nemulțumirile. Uităm că și ceilalți așteaptă, poate și ei se grăbesc să ajungă acasă, nu ne gândim că nu e plăcut să tratăm un chelner cu superioritate, doar pentru că e în fișa postului său să ne servească, nu ne mai respectăm profesorii și părinții datorită cărora ajungem oameni, credem că a fi cineva în societate ne scutește de la a ne purta și a vorbi cu bun simț acelora din jurul nostru.
Poate că, în momentul în care vom reuși să înțelegem că normele de conduită sunt concepute pentru a ne ușura viețile, nu pentru a ne constrânge, când vom accepta că au fost create pentru ca nouă tuturor să ne fie bine, nu să avem parte de avantajați și defavorizați, atunci vom reuși să ajungem să asimilăm cu adevărat ceea ce înseamnă civilizația și ne vom putea trăi viețile în armonie. Și poate, în acea clipă, vom înceta să mai promovăm îndrăzneala fără scrupule și atitudinile zgomotoase la standard de mod admirabil de viață și ne vom putea pleca privirea asupra celor discreți, educați și îi vom arăta ca fiind modele demne de urmat pentru societate.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…