Există momente în care ne surprindem fiind mai atenți la ceea ce ne lipsește decât la ceea ce avem deja în noi, ca și cum ar fi mai ușor să numărăm minusurile decât să ne recunoaștem darurile. Uităm că fiecare dintre noi poartă un capital de resurse interioare, uneori mai evidente, alteori ascunse poate sub straturi de oboseală, de îndoială sau de conformism, dar gata să iasă la suprafață atunci când li se oferă un teren potrivit.
Nu de puține ori, oamenii se irosesc în contexte neprielnice, în roluri care nu li se potrivesc, în încercări de a răspunde unor așteptări străine, fără a se îngriji de propria nevoie de sens. Rezultatul poate fi o senzație de gol interior și sentimentul de a nu fi de ajuns, indiferent de bunele intenții și de eforturile depuse. În fapt, nu lipsa resurselor este problema, ci lipsa mediului sau împrejurărilor potrivite pentru a le folosi, sau chiar ignorarea unor resurse mai valoroase pe care acel om le posedă. Așa cum diferite specii de plante au nevoie de condiții diferite pentru a se dezvolta, și în cazul nostru, alegerea contextelor în care creștem, ne investim energia, timpul și pasiunea răspunde unor nevoi de viață. Această selecție devine o formă de responsabilitate față de noi înșine, dar și față de cei care ar putea beneficia de ceea ce putem oferi atunci când facem ceea ce știm mai bine, cum știm mai bine.
Nu este vorba despre o ambiție de a fi mereu cei mai buni, ci despre a fi cea mai bună versiune a noastră. Asta înseamnă să ne cunoaștem atât punctele tari, cât și condițiile în care acestea pot fi puse în valoare și unde avem loc să ne desfășurăm optim. Importanța acestor daruri nu stă nu doar în recunoașterea lor, ci și în disciplina de a le proteja, de a nu ne forța să ne potrivim în spații care nu au forma noastră, de a nu ne încăpățâna, cu orice preț, să facem lucruri pentru care nu avem chemarea sau datele necesare, doar pentru că mediul ne-o cere. Pentru a ne conserva pe termen lung propriile valori, curajul de a spune „nu” unor situații contează la fel de mult ca entuziasmul de a spune „da” acolo unde simțim că putem construi.
Resursele noastre nu sunt inepuizabile, dar se reînnoiesc atunci când le folosim în acord cu firea noastră, când întâlnesc recunoaștere și sens. Dacă le risipim în contexte nepotrivite, rămânem doar cu impresia inadecvării, cu sentimentul inerției lucrurilor făcute în van. În schimb, dacă alegem activitățile și rolurile care ne priesc, începem să vedem că avem mai mult decât credeam și că puterea de a ne împlini stă, de cele mai multe ori, în deciziile pe care le luăm când ne așezăm resursele.
Poate că adevărata artă a maturității este aceasta: a realiza că recunoașterea abilităților și folosirea lor în mod optim înseamnă a-ți construi un drum în care nu lupți împotriva ta, ci alături de tine. Dincolo de talent sau rezultate, resursele se măsoară și în luciditatea de a ști ce bătălii să duci sau să nu duci, când să rămâi și unde să te oferi cu adevărat. În această alegere stă nu doar șansa de a reuși, ci și bucuria de a te regăsi întreg.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
