TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Reparăm sau aruncăm?

Într-o mare măsură, am ajuns să ne evaluăm și să ne trăim viața de zi cu zi prin prisma obiectelor pe care le deținem, pe care le folosim sau care ne înconjoară. Dincolo de factorul utilitar pe care acestea îl implică, un aspect dominant al obiectelor care fac parte din existența noastră este cel al modei, al obiectului de ultimă generație, cu cele mai recente facilități, cu cât mai puține defecte. Având în vedere avântul pe care l-a luat producția de bunuri la nivel mondial, întrebarea care apare în mod firesc este următoarea: ce facem cu un lucru care nu se mai ridică la nivelul așteptărilor?

Comportamentul maselor în ceea ce privește atitudinea față de consum și lejeritatea în comportament când vine vorba despre lucrurile materiale este strâns legată de disponibilitatea lor în mediul în care se află acei oameni, fie că vorbim despre gradul de ușurință cu care pot fi găsite acele obiecte, fie că vorbim despre posibilitățile financiare ale populației din acea zonă. Ilustrativă în acest sens este atitudinea pe care o aveau românii din perioada comunistă în ceea ce privea raportarea la obiect, principalul tip de comportament fiind repararea lucrurilor sau, dacă acest lucru nu este posibil, găsirea unor noi întrebuințări pentru acel obiect. Existau ateliere de reparații pentru aproape orice fel de aparatură, piesă vestimentară sau unealtă, iar achiziția unui obiect nou nu era aproape niciodată prima opțiune atunci când cel vechi ajungea să prezinte defecte.

Ulterior, când am dobândit posibilitatea să cumpărăm frecvent ceva nou, atunci când piața ne-a oferit o paletă largă de alegeri, am început să ignorăm, din ce în ce mai mult, ideea de a repara, de a refolosi, seduși fiind de posibilitatea de a deține ceva proaspăt, actualizat. Cu cât costurile de producție au scăzut, cu atât mai scump și mai puțin rentabil ne-a devenit gestul de a duce un aparat la service, de a duce o haină la croitorie sau de a repara o piesă de mobilier. Implicit, meseriile a numeroși oameni și-au pierdut din relevanță de-a lungul timpului, ajungând să se închidă, treptat, multe ateliere de cizmari, de ceasornicari, de tocilari de cuțite și exemplele pot continua. Nu susțin o blocare în niște tipare care aparțin trecutului, ci încerc să subliniez că disponibilitatea pieței ne-a modificat comportamentul și mentalitatea la nivel colectiv, transformându-se în niște consumatori de frecvență mai crescută. Este ușor să observăm, doar dacă ne uităm la cantitățile de deșeuri pe care le producem și la ușurința cu care aruncăm ambalaje, obiecte nefolositoare, hârtie, îmbrăcăminte că aceasta este mentalitatea predominantă, o mentalitate care ne poate fi dăunătoare, în timp.

Aceste tipare comportamentale, care au ajuns să fie profund înrădăcinate, se propagă și în cazul relațiilor interumane, transformându-se într-o căutare continuă după noi prietenii, noi relații, oameni fără defecte, oameni care să ne corespundă nouă aici și acum. La o primă impresie, o astfel de atitudine ne poate scăpa de neplăceri și ne poate permite să facem o selecție mai fină a celor din jurul nostru, evitând inconveniente sau lipsa de acord în anumite situații. Cu toate acestea, la un nivel mai profund, există mult mai multe implicații atunci când înțelegem că atât ceilalți, cât și noi înșine, suntem oameni, nu obiecte de care sa ne putem debarasa cu lejeritate, iar legăturile noastre umane ar avea mult mai multe de câștigat dacă am încerca să reparăm ce se poate repara, nu să ne grăbim să renunțăm. În timp, aproape pe nesimțite, dacă nu facem altceva decât să renunțăm cu ușurință, am putea să acumulăm regrete apăsătoare și situații pe care nu le putem recupera. Bineînțeles, există o graniță subțire între a încerca să reparăm o relație care merită reparată și între a ține, cu tot dinadinsul, de o relație dezechilibrată sau neechitabilă. Esențial este să putem să ne observăm singuri propria mentalitate, încercând să nu uităm că, în centrul oricărui contact între indivizi, se află natura umană.

Din fericire, pornind dinspre abordarea față de obiect din sfera ecologistă, se pot observa niște schimbări și la nivelul atitudinii la nivel civic și comunitar. De la multiplele campanii de reciclare în sens clasic, au început să apară din ce în ce mai multe modalități prin care oamenii aleg să ofere noi întrebuințări și noi sensuri lucrurilor de care se înconjoară. De exemplu, în ultimii câțiva ani s-a dezvoltat mult preocuparea pentru recondiționarea și reinterpretarea pieselor de mobilier vechi, integrarea unor obiecte în piese vestimentare sau de decor interior, dar și preocuparea pentru obiecte handmade, care arată oamenilor că există și altceva în afara obiectului de serie, în afara obiectului repetabil de consum.

Am credința că primul pas într-o schimbare pentru noi și pentru cei care ne vor urma este conștientizarea că aruncatul și înlocuitul nu reprezintă soluția universală pentru orice lucru sau situație, ci că putem fi dispuși sau chiar creativi în actul de a repara ce ne înconjoară, întrucât acest lucru poate fi, adesea, o reinventare benefică. Făcând ceva în acest sens, putem avea grijă să încercăm să lăsăm în urma noastră o planetă și o umanitate față de care să nu ne rușinăm, față de care să simțim că am fost responsabili.

 

ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…