Într-o perioadă a limitărilor de orice natură, impuse de lege, de teama de necunoscut, din grija pentru cei dragi, din precauție, rămâne la latitudinea fiecăruia în ce măsură ne concentrăm asupra libertății și nu asupra îngrădirii noastre și ce alegem să facem cu această libertate.
Voi vorbi despre experiența mea de “„îmblânzire” a acestei necunoscute, atât din perspectiva mea ca individ, cât și din perspectiva omului de creație, orientat asupra aspectelor interioare ale lucrurilor. În ceea ce mă privește, odată cu aceste evenimente a venit și o modificare drastică a rutinei zilnice, a modului de lucru, a modului de interacțiune cu oamenii. Cumva, simt că incertitudinea prezentă acum a avut un rol de catalizator, m-a forțat să mă întorc către mine însămi, să-mi schimb prioritățile, a adâncit unele prietenii, le-a diluat pe altele. Fiind nevoită să încetinesc ritmul, am reușit să văd lucrurile pe lângă care treceam înainte.
Primele zile de tranziție de la atmosfera alertă și creativă de agenție de publicitate la lucrul din liniștea de acasă au fost deconcertante, mai ales în contextul confuziei generale. Online-ul a căpătat o importanță din ce în ce mai mare, cafeaua de dimineață s-a mutat pe Meet și adaptarea a devenit cuvântul de ordine. După un timp am ales să-mi mut privirea de la temeri, de la nebunia contradictorie din media și să mă concentrez asupra mea, asupra a ceea ce uitasem să fac, ce uitasem să privesc, ce uitasem că-mi place. Am citit mult, marea majoritate a cărților pe care le-am tot adunat și la care mă uitam cu vinovăție, am scris câteva rânduri la mașina de scris pe care mi-am cumpărat-o în iarnă, am avut timp să mă pictez ceea ce rămăsese la stadiul de schiță și am avut mult timp de gândire, de analiză.
Am realizat cât de mult mi s-au schimbat prioritățile și câtă importanță obișnuiam să acord unor lucruri mărunte, în fuga în care mă aflam. La alte lucruri, aparent mărunte, m-am întors și am redescoperit câtă bucurie îmi aduc, aproape o bucurie de copil: joaca cu cățelul meu, hrănitul porumbeilor la geam, mulțumirea adusă de o banală conversație la telefon, căldura oamenilor, în ciuda distanțelor, vizionarea unui film din lunga listă de filme de văzut. Mi-am adus aminte că dincolo de dorințele sau influența celor mulți, în așa numita izolare tot ce mai are importanță este binele propriu și al celor care contează, restul fiind detalii fără importanță.
Nu vreau să pară că manifest un optimism siropos, că încerc cu tot dinadinsul să văd doar partea plină a paharului în care suntem cu toții scufundați. În nici un caz nu sunt oarbă, am avut și eu momentele mele, nu puține, de confuzie, îngrijorare, incertitudine, agitație sau senzație de constrângere. M-am gândit că poate lucrurile ar fi putut fi abordate altfel, că situația ar fi trebuit să fie despre umanitate, despre unitate, nu despre politică, despre informare, nu despre dezinformare, despre competență. Ceea ce vreau să subliniez este că am ales să-mi îndrept privirea către ceea ce am putut/ aș fi putut să fac mai bine, am ales să profit cât mai mult de pe urma unei situații neprofitabile, în care teama în plus nu ar fi ajutat cu nimic. Ca individ, nu am puterea de a influența situația generală, însă am capacitatea de a schimba ceva la nivel micro, de a hotarî cât de mult mă las afectată, ce, cum și cât permit să intre în spațiul meu personal.
Cred că ceea ce trăim acum își va lăsa amprenta multă vreme asupra umanității, asupra obiceiurilor noastre, asupra relațiilor dintre noi. În ciuda scindării vizibile la nivel social, sper că vom avea înțelepciunea ca în momentul prezent să ne gândim la binele colectiv, iar în viitor să nu uităm prin ce am trecut, cum ne-a făcut să ne simțim, ce lecții am învățat despre noi înșine și despre lume. Îmi păstrez speranța însoțită de o doză sănătoasă de vigilență.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…
Facebook
WhatsApp
TikTok
