Este unul dintre cei mai interesanți ani care se anunță din punct de vedere electoral, încă un an în care lumea se agită, vorbește, partidele se întrec în discursuri patriotarde și gesturi demonstrative, se încearcă îngrășarea porcului în ajun și vopsirea, pentru impresie, a unui gard care e deja putred. Mulți spun că e un alt an al deciziilor dar, înaintea acestor alegeri, avem de-a face cu un an al promisiunilor.
Strategia este veche și încă funcționează tocmai pentru că face apel la speranțele și la convingerile oamenilor, dar și prin mijloace precum generarea unor false simpatii sau a unei false apartenențe de grup. Este mai probabil să ai încredere în cineva dacă ajungi să simți că este ca tine. Cei care vor să dobândească puterea știu prea bine acest lucru, tocmai de aceea cercetează dorințele, nevoile, speranțele și aspirațiile celor în mâna cărora stau voturile care le decid soarta și își modelează spusele în consecință. Astfel, unii încearcă să ne convingă de spiritul lor profund românesc, alții încearcă să ne facă să credem că sunt fața schimbării, a progresului, alții susțin că vor repara toate greșelile celor dinaintea lor și toți, fără excepție, vor să ne convingă de faptul că ei nu sunt ca alții. De fapt, dacă stăm să analizăm cu atenție vom vedea că, dincolo de măști, de culori politice și de liste de proiecte, scopul și metodele sunt aceleași, nuanțate în funcție de trendurile sociale și de cele mai stringente probleme curente ale alegătorilor.
Noi ce primim, totuși, în urma exercitării dreptului și responsabilității noastre de a vota? Adevărul dur este că ne dăm votul și încrederea la schimb pe promisiuni bine șlefuite, atât de convingătoare încât apelează la speranța noastră că de data asta va fi altfel. La început, când încă nu sunt siguri de reușita lor, construiesc din promisiuni ample castele de nisip, decorate cu cele mai frumoase cuvinte, pentru a se face plăcuți și pentru a câștiga un capital de imagine din ce în ce mai consistent. Cei care se tem să-și piardă locul în urma unui mandat irosit, fac pe ultima sută de metri fapte populiste cu care să poată „demonstra” autenticitatea planului lor politic, încercând să capete credibilitate pe care să o folosească drept monedă de schimb pentru un nou mandat, încercând să fure ochii cu ceea ce sunt acum, pe ultima sută de metri, vrând să facă uitat tot ceea ce nu au făcut când aveau timp.
Toată mascarada ține până în momentul în care maeștrii cuvintelor meșteșugite se văd cu sacii în căruță, așezați în poziții călduțe și confortabile. Prea puține dintre aceste promisiuni ajung să se concretizeze, aducând schimbare sau stabilitate, în timp ce majoritatea devin mizere straturi de dezamăgiri, așezate unele peste altele. Așa ajung să cadă măștile, așa ajung să se vadă adevăratele fețe și așa se ajunge să se piardă încrederea oamenilor, cel mai prețios bun pe care se bazează cei care vor să acceadă la putere.
După toate aceste fapte (sau lipsă de fapte), s-a ajuns ca oamenii să se întrebe: „eu cu cine votez?” sau „merită să mai votez?”. Să fie o nepăsare colectivă a cetățenilor sau o consecință a tuturor iluziilor deșarte pe care le tot construiesc de peste 30 de ani, și anume dispariția unei încrederi de care au abuzat? Dar, așa cum fac cei care promit în van, ei nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea…
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
