Un concept atât de cunoscut de noi toți, dar uneori atât de trecut cu vederea în realitatea vieților noastre, prezentul cuprinde clipa efemeră care se transformă deîndată în trecut. Din nefericire, stilul de viață care ni s-a înrădăcinat atât de adânc ne face să nu-l mai trăim cu adevărat, ci doar să-l parcurgem, captivi fiind, adesea, în planuri de viitor sau în amintiri.
O perspectivă aparte asupra noțiunii o putem regăsi dacă privim la dublul sens al cuvântului din limba engleză. Astfel, present se referă la clipa de față, la prezent, însă poate însemna și cadou, în funcție de context. Dacă am face un experiment și am alege, în urma acestui joc de cuvinte, să privim momentul de acum ca pe un dar și nu doar ca pe o etapă firească și trecătoare a existenței noastre? De altfel, dacă stăm să ne gândim, prezentul este singurul care ne aparține cu adevărat, trecutul fiind doar memorie, dobândind adesea nuanțe subiective, iar viitorul rezumându-se doar la o serie de speranțe, ipoteze sau planuri. Nu știm ce se va întâmpla, nu putem schimba ce a fost, dar putem controla ce se întâmplă în acest moment.
Ce obținem dacă nu suntem aici și acum cu toată ființa noastră, ci suntem cu mintea în altă parte, dorindu-ne să fim altundeva și să facem altceva? Nu este oare aceasta o irosire a vieții înseși, a energiei noastre vitale? Fiind absenți din prezentul propriu, nu facem altceva decât să acumulăm frustrări, neplăceri, suferință sau plictiseală. Ce e de făcut în acest caz? Fie să avem inițiativa sau îndrăzneala să plecăm din locul, activitatea sau contextul care ne incomodează, fie să alegem să fim prezenți cu totul acolo unde ne aflăm, făcând lucrurile și fiind cu sens. Dacă suntem nevoiți, ca elevi, să stăm în sala de clasă, de ce să nu fim cu mintea acolo, trăgând foloasele timpului și efortului acelui profesor? Dacă lucrăm ceva, de ce să facem acel lucru doar așteptând să treacă timpul, când am putea să-l facem bine, spre folosul cuiva care beneficiază de munca noastră, dar și spre propria satisfacție? De ce sa ne înconjurăm de oameni, fie ei prieteni de circumstanță sau colegi de la locurile de muncă, dacă nu simțim să fim prezenți cu adevărat în preajma lor, sau dacă nu-i simțim prezenți în preajma noastră? Dacă suntem undeva sau lângă cineva, să fim cu adevărat atunci și acolo, acest lucru nu poate decât să ne îmbogățească viața cu rost, eliberându-ne din captivitatea unei vieți trăite pe pilot automat, dar pe care ajungem să nu o influențăm prea mult.
Prezentul ne oferă singurul spațiu în care putem trăi cu adevărat dimensiunea reală și concretă a timpului. Înțelegerea autentică a sintagmei „aici și acum” duce la conștientizarea că prezentul este vital pentru existența noastră și că reprezintă singura modalitate tangibilă de a ne dezvolta, de a ne schimba și de a avea un cuvânt de spus în propria existență. Având în vedere toate aceste beneficii, de ce ajungem, totuși, să ne pierdem și să devenim absenți? Destul de des ne lăsăm prea mult purtați în amintiri sau reverii. Fie ele plăcute, vii, relaxante, irepetabile parcă, sau triste, dureroase, frustrante față de anumite decizii, greșeli, eșecuri, amintirile ne pot face să pierdem prezentul din viziune, parcă intrând într-o buclă a rolurilor pe care le-am jucat atunci, a stărilor pe care le-am trăit în diverse momente. De cele mai multe ori, dacă nu ne limităm la o analiză sănătoasă a trecutului, din care să învățăm ce să nu mai repetăm sau ce să aprofundăm, nu facem altceva decât să ne adâncim sentimentele de strânsoare sau de neputință.
La fel de des putem avea tendința să ne transpunem în viitor, într-un fel de evadare din prezent, refugiindu-ne într-un viitor cald, plăcut, în care toate sunt mulate după nevoile noastre, dar fără să facem nimic concret ACUM pentru a atinge acel viitor. Facem aceasta tocmai pentru că evităm să ne confruntăm cu situațiile care ne copleșesc, sperând că într-un fel, astfel, le vom depăși, încercând să trecem peste ele și nu prin ele. Alteori, ne putem pierde în teama unui potențial viitor care ne sperie, blocându-ne acolo în încercarea de a ne simți pregătiți pentru orice scenariu neplăcut pe care l-am putea gândi.
Reflectând asupra acestor situații, vom vedea că focalizarea asupra trecutului sau viitorului este un mecanism de supraviețuire, însă nu unul benefic, ci mai degrabă unul născut dintr-o formă de automatism de adaptare. În fapt, nu funcționează, mai devreme sau mai târziu fiind nevoiți să revenim în prezent, aici și acum. Dacă stăm să ne gândim, ne trăim cu adevărat viața doar în momentul în care concentrarea noastă, la nivel emoțional și cognitiv, este în concordanță cu ”aici și acum”-ul fiecăruia dintre noi, acestea fiind momentele în care suntem cu adevărat conștienți de ceea ce se află în jurul nostru și de noi înșine. Fiecare clipă ne poate aduce o formă de recompensă dacă alegem să fim prezenți și alegem în mod conștient să nu locuim doar în minte, ci să fim în toată ființa noastră, în întregul ei.
Doar în prezent putem celebra fiecare moment irepetabil al vieții, tratând clipa ca pe un dar mereu înnoit. Aici și acum avem ocazia să facem lucrurile să se întâmple, să ne dezvoltăm, să creștem, să trăim. Mai mult decât să ne uităm la prezent sau să vorbim despre prezent, putem decide, acum, să fim prezenți.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
