Răstimp
Se așterne o perpetuă
duminică peste noi,
se strecoară abilă
în imperceptibilul gol
dintre noi și simți
că apropierea noastră
nu e nimic mai mult decât
o sură ceață.
În esență, suntem doar
copii care așteaptă
să înceapă școala, să ningă
cu cretă pe degetele asprite
de viață, să regăsim miezul
îngropat adânc în noi,
miezul care ne lăsa să visăm.
E răstimpul răscrucilor,
când nici albul, nici
negrul nu mai știu
cine sunt, când plecarea
înseamnă, de fapt,
o întoarcere și calea,
plină de noduri și văi,
e doar o spirală
pictată cu umbră.
Cadență târzie
Sub pașii bătuți
într-un ritm sacadat
se încheagă aceleași
uitate dileme ce știu
să renască în fiecare
septembrie, pe străzile
goale și pline de oameni pustii.
Și astfel, pe orice fațadă
par să se-adune, în straturi
diforme, șoapte-nghițite,
speranțe-nfundate în perne
și visuri rostite pe clape
de pian, mereu în minor,
în anotimpul vâscos
când soarele-i miere
și dulce iluzie. Nu-i
șansă să scapi, blândei
strânsori nu are sens
să-i opui rezistență.
Lasă-te moale, renunță
la calde amintiri, e vremea
să te regăsești în praful
de pe cărți, în vorbele uitate,
în tot ce ai fi vrut să fii,
în tot ce nu va fi vreodată.
Arome tomnatice – acuarelă, 2024…
Tăietură
Se ramifică atâtea și atâtea
posibilități când renunțarea
cade ca o ghilotină peste noduri.
Deodată, nu mai ești
captivul propriilor strânsori,
teatrul de operațiuni devine
sală de spectacol și asprele
cuvinte mai sunt acolo doar
pentru a șlefui diamante.
Te pierzi în propria strălucire,
te regăsești în vechile-ntrebări,
iar harta se trasează pe parcurs,
cu țărmuri ce se-mping în apele adânci.
Taie frânghia și lasă ancora
să ruginească pe fundul unei mări,
căci nu mai are rost în jurul
gleznei tale. Strivește cochiliile
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
