Antract
Aș vrea să fiu
o umbră-n
teatrul gol,
să uite că exist
o lume-ntreagă.
Aș vrea să fiu
un glas
în pieptul tău,
să-ți fiu trăire, muzică
și strajă, în nopțile
în care sufletul e gol
și anii-s grei,
când nu mai știi
nici cine ești, nici
câte veșnicii vei fi
parcurs în grabă,
nici dacă
ți-am fost hărăzită
ca promisiune sau blestem.
Aș vrea să știu
că dincolo de cețuri
mai e viață, că din durere
se pot, încă, naște armonii,
că negrul încă are nuanțe
și că abisul este
doar izvor de înălțare.
Apogenune
Când bezna îți arde
venele mai tare
și nu te simți
mai mult decât vânat
pe-altarul lumii, cartuș
golit, căzut după explozie,
agață-te de tot ce te-a
compus cândva, de cea
mai tainică alcătuire.
Întoarce-ți sufletul
pe dos și poartă-l
mândru-n chip de mască,
în lumea asta plină
de armuri strălucitoare
și regrete seci. Preaplinul
tău îi calcă în picioare
și ei se tem, înfrigurați,
cu tot vacarmul lor
de vorbe goale.
Ești mai presus,
indiferent în ce genune
ai cădea.
Hibernal
Sunt departe și luciditatea,
prin care-mi radiografiez
tăcutele fracturi, mă face
să-mi întind, cu și mai aspră
îndârjire, negrele aripi dincolo
de zări. Mă umple tot ce ei
nu înțeleg și-aleg să fug
de toate cele pentru care
ei aleargă fără sens,
scrutând spasmodicele
lor cărări cu detașarea
unui soldat ce a văzut
prea multe.
Străine-mi sunt palatele
de ceară-n care-și ard
măruntele porniri, ridicole
se-arată ale lor visări
de preamărire, când tot
ce ei sunt dornici a avea
i-a goliciunii validare.
Și astfel, în așa o lume,
mă încălzește
doar a mea răceală.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
