Încrucișare
Du-mă departe,
între două tăceri,
ascultă-ți chemarea
și glasul și viața:
sunt urma nespusă,
sunt visul de ieri,
sunt apa ce chipul
ți-l spală cu lacrimi.
N-a fost și nicicând
nu va fi; și totuși,
nimic nu arde
mai tare decât
poemul nescris și
sarea pe pleoape,
când timpul e crud
și calea se-mparte.
Astăzi, voința mi-e
carne de tun, căci
știu că lupta-i pierdută,
orice aș alege.
Captivitate
Ni se sting rădăcinile și
ne iau foc ramurile,
iar noi, copii născuți
sufocați de propriul cordon,
simțim că n-am fi
nici cât o mână de pământ
aruncată în urmă.
Suntem doar noduri
pe firul cuiva, noduri în gât,
încâlciri în poveste, colivii
de brațe strânse prea mult
în jurul vocii ce refuză
să cânte, a inimii
îngrozite să bată.
În fapt, e totul prea simplu,
dar poeții se pierd în detalii,
bieți imperfecți, mereu
captivi între geniu și muză.
Cuceriri
Se întinde goală,
leneșă, în fața mea:
o pânză. Eternă confidentă,
martoră a infinitelor
posibilități, a nerostitelor
îndrăzneli și a temerilor
demult depășite. O contemplu
de la o distanță sigură,
neîndrăznind să o pătez
cu atingerea puțin
prea frustă a penelului meu,
admirându-i insolenta
strălucire, tăiosul alb
al celor care n-au fost
vreodată mânjiți
de vreo luptă.
Dincolo de muze
sfioase și sublime idealuri,
arta nu e nimic mai
mult decât un război,
o luptă corp la corp
între neîmblânzire și
ce-i de neatins, între
liniște și cel mai aprig
urlet, pentru tot ceea
ce sinele știe că poate
cuceri. Și doar atunci,
când sinele arde
până la ultima fibră,
când vechile refugii
se transformă în scrum,
poate fi vorba despre
viață.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
