kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Ordonanța și cultura

Deloc surprinzător, legiuitorii noștri și-au mai făcut încă o dată datoria, având grijă să-și îndeplinească atribuțiile din fișa postului. Cum anume, mai exact? Au elaborat o lege, ordonanța de urgență nr. 90 din 27 octombrie 2023, pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență.

   Dincolo de tot limbajul de lemn, aceasta prevede, conform art. I, alin. 4, astfel: ,,În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile și autoritățile publice locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, nu pot finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea.”

   Cu alte cuvinte, guvernanții propun (sau e mai potrivit impun?) din nou strângerea curelei, sacrificând domeniile care se află la coada listei lor de priorități, și anume manifestările culturale, în loc să privească în locurile unde există cu adevărat probleme, dezechilibre și neconcordanțe. Pensii speciale, cheltuieli nejustificate pe consumabile banale în structurile de stat, diversele contracte la suprapreț încheiate cu privații, numeroasele călătorii ale aleșilor din banii contribuabililor, investiții fără sens și fără necesitate (stadioane făcute în pantă, săli de sport în sate cu populație majoritar vârstnică), toate sunt surse din care s-ar putea face reglaje pe termen lung, care nu ar afecta în mod direct populația ci, din contră, ar aduce beneficii generale.

   Se pare că cei care uită că au fost aleși de noi , sunt preocupați doar de nevoile de bază ale cetățenilor, și nici măcar de acelea în asemenea măsură încât să asigure un cadru în care oamenii să poată avea un stil de viață decent, care să le asigure motivația să muncească și, implicit, să aibă de unde să plătească taxele care fac statul să meargă. Încă un lucru pe care aceste minți luminate îl uită, dar pe care strămoșii noștri romani l-au știut prea bine, este că oamenii au nevoie, în același timp, și de pâine și de circ. Guvernanții se limitează în a oferi doar circul pe care îl fac în politică. Deși folosită adesea în sens peiorativ, formularea dezvăluie niște realități mult mai profunde: pentru o viață echilibrată, trebuie satisfăcute atât necesitățile de bază ale traiului, cât și necesitățile care țin de bucurie, de plăcere, de artă, de cultură, de apartenența la o comunitate. Fără acestea, avem rețeta sigură pentru a obține oameni nefericiți, nemotivați, deprimați, ursuzi și, într-un final, garantat îndobitociți. Ceea ce ne diferențiază de animale, ceea ce ne face să ne putem numi ființe raționale este tocmai această depășire a planului instinctual al vieții și trecerea către un plan al minții, al gândirii și al creației.

   Dacă statul nu mai susține manifestările culturale, indiferent dacă vorbim de un nivel național sau local, în unele localități de mici dimensiuni fiind singurele momente și surse de a vedea și trăi altceva, atunci nu e exagerat să spunem că statul, ca structură, își pierde o parte din sens. Comunitățile locale își conservă nucleul și se dezvoltă în jurul unor astfel de evenimente, care asigură o continuitate și un sentiment de apartenență, păstrând vie memoria unor locuri, momente istorice sau personalități. Dacă ajungem să ne uităm valorile, dacă uităm să înțelegem și să ne bucurăm cu rost, suntem condamnați, treptat, la o diluare a civilizației.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media