TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Obiectul ─ dincolo de planul material

Suntem înconjurați, în fiecare zi, de numeroase obiecte care se constituie în adevărate repere ale vieții de ființă umană, de ființă creatoare și utilizatoare de unelte. Uneori, poate chiar mai mult decât referindu-ne la atributul de a fi raționali, ne putem diferenția prin faptul că obiectul ocupă un loc central în viețile noastre.

Se poate vorbi până în cele mai mici detalii despre rolul obiectelor pentru om, fie că au un scop practic, un rol decorativ sau un rol simbolic, rol care marchează un statut sau apartenența la o anumită comunitate sau clasă. Adesea, obiectele vestimentare sau accesoriile, chiar și cele din sfera tehnologiei, ajung să fie la granița acestor întrebuințări, în funcție de intenția sau interpretarea pe care alegem să le-o oferim. Putem distinge, nu ne puține ori, profesia sau statutul social în funcție de îmbrăcămintea purtată, chiar dacă nu este întotdeauna vorba despre o uniformă în sensul clasic al cuvântului, ci poate de un costum, de o piesă de la o marcă sau dintr-un material anume. Un tricou, de exemplu, poate dobândi un rol similar unui afiș, dacă are înscrisuri care exprimă o idee, o convingere, o pasiune sau o preocupare, depășindu-și scopul de a ne acoperi corpul.

În cazul profesiei, unele obiecte pot deveni chiar un fel de extensii ale posesorului, elemente care face posibilă concretizarea și aplicarea unor cunoștințe, abilități sau deprinderi. Mai mult decât atât, tipul obiectului poate influența decisiv calitatea actului pe care acea persoană îl întreprinde, ducând la o dezvoltare a practicilor din domeniul respectiv, cum este cazul inovațiilor în ceea ce privește instrumentarul și tehnologia medicală. O situație similară a avut loc și în cazul culturii și artei, unde apariția unor noi materiale în arta vizuală sau inventarea unor noi instrumente muzicale au influențat decisiv succesiunea de genuri și curente artistice de-a lungul istoriei, subliniind relația indisolubilă dintre obiect și manifestare. Nu de puține ori, un violonist alege să folosească o singură vioară de-a lungul carierei sale și sunetul ei ajunge să-l definească pe posesor, ea fiind aproape o parte integrantă a acelui instrumentist, arta apărând la intersecția dintre lucrul inanimat și ființa umană.

Dacă dorim să privim întregul fenomen dintr-o perspectivă mai largă, putem începe prin a observa modul de lucru specific arheologiei. Însăși existența acestui domeniu de activitate accentuează faptul că obiectul devine definitoriu pentru o epocă, pentru un areal sau pentru un grup mai mic sau mai extins de oameni. Dintr-o astfel de preocupare profund umană s-au născut muzeele, de aici au apărut restauratorii, colecționarii, arhiviștii, din această dorință de a ne înțelege pe noi, ca indivizi și ca umanitate, prin lucrurile de care ne înconjurăm. De aici apare pasiunea unora pentru antichități, pentru cărți vechi, fotografii sau epistole: fiecare dintre acestea poartă încărcătura creatorului sau proprietarului, iar prin ele continuă, în chip simbolic, existența acelei persoane. Cu siguranță, găsim aici o paletă de nuanțe care mai de care mai subiective, întrucât un obiect aparent banal poate conține, în sine, o încărcătură de afectivitate extraordinară pentru un anumit om, iar pentru altcineva să nu fie nimic altceva decât materialul din care este făcut. Un bilet poate fi o simplă hârtie, la fel cum poate purta scrisul cuiva drag, emoțiile sale, felul propriu de a apăsa instrumentul de scris pe pagină, ezitările sau curajul din fața suprafeței albe. De multe ori, după plecarea cuiva, obiectele sunt cele capabile să mai lege amintirile de planul concret, să fixeze formele memoriei de ceva palpabil. Uneori, odată cu dispariția ultimului om care a cunoscut însemnătatea unui lucru, dispare și încărcătura sa, alteori ea rămâne dincolo de timp și de lungimea unei vieți omenești. Poate tocmai de aceea unii dintre noi rămân tăcuți, impresionați, în fața vreunui lucrușor dintr-un târg de antichități: deși n-o putem înțelege întotdeauna, simțim acea încărcătură.

Știu că trăim într-o epocă în care totul de schimbă, în care totul este supus unui proces continuu de devenire, însă nu cred că ne-ar face rău, din când în când, să privim și dincolo de concret, să nu ne grăbim să aruncăm sau să distrugem cea irecuperabil, seduși fiind de aparentul farmec fără de cusur al noului. Putem păstra, peste ani, o jucărie din copilărie, o floare presată într-o carte, o piatră din locurile natale și, mai presus de toate, bucuria de a fi trăit acele clipe.

ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…