TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – O privire prin lupă

Ne-am obișnuit, pe măsură ce am evoluat la nivel de umanitate și ne-am deschis căile de comunicare și de mobilitate, să privim către global, la nivel macro, către ceea ce este masiv și cuprinzător. A intrat în natura noastră să ne orientăm către imaginea de ansamblu, către scopuri mărețe și măsurabile în funcție de standardul impus de mentalul colectiv, concentrându-ne mai puțin către ceea ce se află în imediata noastră apropiere, către ceea ce trezește un interes mai restrâns.

   Implicit, am început să luăm în considerare lucrurile relativ mici doar prin raportare la cele mari, ajungând să uităm importanța, cel puțin la nivel subiectiv, a lucrurilor așa-zis mărunte. Despre acestea se alege să se vorbească mai puțin, întrucât ele nu au un rol activ în atingerea unor ținte, nu au întotdeauna un impact la nivelul unor comunități mari și au o semnificație mult mai personală și variabilă. Cu toate acestea, importanța lor poate fi observată mai ales când acestea devin absente și tocmai această lipsă este cea care își lasă amprenta, putând avea influență și asupra aspectelor majore ale vieții.

   Mai precis, în acest caz mă refer la momentele și lucrurile mici din viața unui om, dar care au un rol semnificativ la nivelul mulțumirii interioare, la nivelul atingerii unei stări de echilibru și de împlinire a propriei vieți. Atunci când, deși am îndeplinit ceea ce ne doream să îndeplinim, atunci când am atins punctele pe care ni le-am propus, simțim în continuare un sentiment de gol, de neîmplinire, poate ajuta să ne reorientăm privirea către lucrurile mărunte, aflate în imediata noastră apropiere și să redescoperim bucuria prezenței lor în existența noastră, uitând, măcar pentru câteva clipe de scopurile mărețe și se încercările noastre de a schimba lumea. Acest lucru poate funcționa întrucât devine echivalent cu a lua o pauză, cu a reflecta asupra priorităților și asupra a ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi, oricât de absurd ar putea părea acel fapt din afară. De multe ori, ne putem surprinde pe noi înșine într-un astfel de moment sau, din contră, putem să ajungem să-l căutăm pentru a ne regăsi pe noi.  Poate fi încântarea unui ritual personal, cum ar fi cele câteva clipe în care savurăm, cu ochii închiși, fiecare aromă a unei cești de ceai, sau poate fi vorba de spontaneitatea gestului de a rămâne fixați cu privirea, pierduți, asupra imaginii unui bondar concentrat pe munca sa din mijlocul unei flori. Poate fi orice, oricât de banal, atâta timp cât are însemnătate pentru noi înșine.

   Ca să putem să atingem această stare de voioșie născută din lucrurile mărunte, ne-ar fi util să înțelegem că nu există nimic banal sau neînsemnat, ci că pot, cel mult, exista lucruri sau aspecte care celorlalți să nu le spună mare lucru. Abia atunci vom putea da curs acestor mici surse de bucurie și abia atunci vom fi în stare să le observăm, să privim lumile microscopice ascunse în lumea noastră macroscopică. Dacă suntem atenți, putem descoperi că există din ce în ce mai puțini oameni cu hobby-uri neobișnuite, din ce în ce mai puțini oameni care fac colecții, care privesc păsări sau care construiesc diverse obiecte de dragul lucrului în sine. Am ajuns să fim blocați în bucurii standard, să ne trăim mulțumirea în interiorul unor linii trasate și agreate de societate, fără să ne mai dăm voie să ne aplecăm asupra nimicurilor care ne fac să zâmbim. 

   Cu alte cuvinte, ne-ar putea face bine să ne scoatem lupele din sertarele minții și să privim către fermecătoarele detalii ale lucrurilor mărunte, regăsind bucuria pe care o aveam, copii fiind, atunci când descopeream lumea și eram prezenți cu toată ființa în fiecare clipă din viața noastră. Rămânând cu ochii fixați doar asupra lucrurilor mari, considerate importante, putem să ratăm frumusețea aspectelor ascunse privirilor superficiale, încântarea de a observa unicitatea, imperfecțiunile sau ineditul, irepetabilitatea unui fulg de nea sau a desenului nervurilor unei frunze găsite într-o după-amiază, într-o plimbare prin pădure. Să nu ne privăm, blocați în drumul nostru către lucrurile mari, de aceste mici bucurii ale clipelor privite prin lupă.

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…