Fie că pornim de la teoria Genezei, fie că pornim de la Big Bang, dintr-un punct de vedere putem ajunge la aceeași concluzie, și anume că întunericul a preexistat și că lumina a apărut sau a fost creată ulterior. Dacă facem o asociere de tip platonician, între bine, frumos, adevăr și lumină (prin extinderea acestui raționament), putem ajunge la ideea că răul este implicit, iar binele este un rezultat al conștientizării și efortului.
Adesea se discută despre inocența copiilor, dar la fel de frecvent uităm de răutatea gratuită de care aceștia dau dovadă, de plăcerea pe care o au uneori în a chinui alte ființe, de cât de consecventă trebuie să fie educația pe care ei trebuie s-o primească pentru a face diferența dintre bine și rău. Cu siguranță, atât răul cât și binele se pot dezvolta odată cu experiența de viață, cu dobândirea unei cunoașteri mai mari a naturii umane, a lipsei de scrupule de care mulți indivizi dau dovadă. Pentru mulți, tocmai această renunțare la codul etic este rețeta care îi ajută pe drumul lor, singurul lor principiu fiind acela de a fi prădător pentru a nu ajunge pradă, de a ataca înainte de a fi atacat. Din păcate, tocmai acești oameni ajung să fie cei mai influenți la nivel de comunitate, ajung să dețină puterea și să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce-i privește pe ceilalți.
Nu de puține ori, alegem să facem răul pentru că ne este mai comod așa, ne este în instinct și nu trebuie să facem un efort suplimentar pentru a ne cizela pornirile și gesturile în numele binelui, pentru a ne gândi la celălalt sau la consecințele pe termen lung ale faptelor noastre. Adesea răspundem primului impuls, realității imediate, gândindu-ne la ceea ce ar fi în interesul nostru acum și la ceea ce credem că ar putea fi bine sau tolerabil pentru cei din jur. Din astfel de atitudini se nasc războaiele, metodele de tortură, umilințele, crimele și tot toate lucrurile crude, uneori inimaginabile pe care este în stare să le conceapă și să le ducă la îndeplinire mintea umană. Este suficient să ne gândim la ororile secolului al XX-lea pentru a ne lămuri de ce suntem capabili ca specie, de câtă ură viscerală putem nutri unii față de ceilalți în lupta de a demonstra că suntem îndreptățiți să avem totul.
Se încearcă, în diferite discursuri, în literatura diferitelor specialități, dar și în viața de zi cu zi, să se caute și să se aducă justificări sau explicații ale răului, să se facă diferite clasificări sau ierarhii în funcție de care să-l judecăm. Uneori, se spune că facem un rău mai mic pentru un bine mai mare, însă de cele mai multe ori este doar o minciună pe care ne-o servim nouă înșine pentru a face față mai ușor sentimentului de vină sau regret asociat faptelor noastre. Un om care își ucide inamicul pe front poate spune că a făcut-o în numele poporului său, pentru apărarea independenței și integrității țării sale, însă trauma rămasă în urma faptei, în urma conștientizării adânci a actului oribil al omuciderii, nu poate fi ștearsă sau minimizată. În esență, nu există justificări reale ale răului, ci doar nuanțe, explicații și scuze prin care noi să facem totul mai suportabil pentru propria conștiință sau pentru relația cu ceilalți, încercăm să ne facem slăbiciunile, neputințele, comoditatea sau lipsa de voință să pară scuzabile. Singura excepție oarecum invocabilă ar putea fi aceea în care încercăm să supraviețuim, când viața și integritatea ne sunt amenințate în mod iminent.
În sensuri abstracte, pentru idealuri politice, economice, religioase, ideologice sau pentru cine știe ce viziuni asupra lumii pe care le pot avea unii indivizi sau unele grupuri, nu este justificabil pentru nimeni să-și impună răul în fața altuia, să se încarce de aici cu satisfacție, să își hrănească plăcerea sadică de a se hrăni cu durere. Atâta timp cât nu reușim, la nivel de specie umană, să ne luptăm cu noi înșine, cu instinctele primare care ne subjugă, cu egoismul și lăcomia care ne definesc, nu vor reuși altceva decât să ne fim cel mai mare inamic.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
