În mod tradițional, luna decembrie a intrat în mentalul colectiv național, dar și internațional, ca o perioadă în care oamenii încearcă să devină mai buni, mai darnici, un prilej de reevaluare al anului care e pe cale să se încheie. Ne pregătim de Sărbători, mai mult din punct de vedere material decât spiritual, ne facem liste cu așteptări de la noul an, încercăm, în al doisprezecelea ceas, să ne spălăm, prin felurite gesturi, păcatele acumulate pe parcurs. Cu toate acestea, reușim să schimbăm ceva, în mod semnificativ? Mi-am pus această întrebare în urma unui fragment de text pe care l-am citit recent și care m-a impresionat profund, o transcriere a unui interviu luat unei fetițe de la un orfelinat. Reporterul o întreba dacă primesc vizite și cadouri în perioada premergătoare Sărbătorilor, dacă au parte de brad și mese îmbelșugate, iar micuța a răspuns afirmativ, adăugând că primesc foarte mulți vizitatori, asociații, oameni bogați și televiziuni care îi filmează. Continuarea a fost, însă, cea care m-a tulburat: a mărturisit că urăște luna ianuarie, deoarece toți uită de ei, nu mai primesc nimic, nu li se mai acordă atenție și dragoste. Auzind astfel de cuvinte, ar fi util să reflectăm și să ne reevaluăm puțin faptele. Oare n-am putea să ne dozăm eforturile astfel încât ele să se întindă, puțin câte puțin, pe parcursul unui an întreg, să oferim un sentiment de constanță în locul unei bucurii scurte urmate de un gol? Bineînțeles, o astfel de abordare ar presupune o implicare mai susținută, o consecvență a schimbării modului nostru de viață, niște gânduri orientate mai des către celălalt.
Tocmai această problemă a relației cu celălalt se cere a fi dezbătută în luna decembrie, pentru a înțelege o parte din aspectele mai adânci ale acesteia. Cât se mai poate vorbi, în ziua de azi, despre o motivație intrinsecă în această situație, despre un altruism autentic? Cât devine, în fapt, o formă de manifestare a unor tendințe, a unui spirit de turmă, ca să-l descriem într-un mod mai aspru? Mai mult decât atât, mai este vorba de bine făcut cu gândul la celălalt, sau doar despre propria satisfacție în urma gestului, despre promovare sau despre a arăta ceva lumii? Se mai poate numi altruism dacă implică mediatizare? Aceasta este doar o parte redusă dintre întrebările care pot apărea dacă stăm să observăm cum stau lucrurile, dacă încercăm să fim un privitor detașat. În viziunea mea, aspectul principal care a dus la această stare generală de confuzie acoperită frumos, cu poleială de sezon, este faptul că Sărbătoarea Crăciunului pare că și-a pierdut sensul original, el fiind înlocuit cu diverse alte lucruri, în funcție de dorințele sau interesele unor companii sau entități. Este bine cunoscută asocierea voită a unor branduri cu Crăciunul, seria de reclame sau filme repetate an de an, fixate adânc în mentalul colectiv românesc din ultimii 30 de ani. Am ajuns să nu ne închipuim Sărbătorile fără imaginea camionului cu răcoritoare sau a cafelei al cărei miros îl atrage pe Moș Crăciun în locuință, ca să dau două exemple dintre cele mai faimoase. Fără a le pune la îndoială farmecul, frumusețea și importanța în crearea unei atmosfere specifice, calde, cred că cea mai mare parte dintre noi am rămas blocați doar la ideea de cadouri, decorațiuni și mese îmbelșugate, uitând că, în mod fundamental, Crăciunul este o mare sărbătoare creștină. Pentru a nu fi înțeleasă greșit, nu consider că ar trebui, nicidecum, redusă sau anulată imaginea lui Moș Crăciun și a formelor de manifestare specifice, ci doar că această imagine ar trebui să coexiste alături de cea originară, a Nașterii lui Hristos, nu s-o acapareze. O înțelegere aprofundată a însemnătății și originii acestei zile, precum și o educație oferită copiilor în sensul acestei înțelegeri, cred că ne-ar oferi prilejul să reflectăm, să analizăm și să ne drămuim faptele în cunoștință de cauză, nu doar să ne manifestăm ca reacție la niște produse de marketing.
Poate că acum, la finele unui an tulbure, ne vom oferi nouă înșine răgazul să privim în urmă cu un ochi deschis, care nu vrea să judece, ci să învețe din trecutul său și al altora. Ar fi minunat ca, în aceste zile de bilanț, Sărbătorile să ne aducă lumina necesară pentru a putea înțelege, în mod autentic, ca nu ajunge să fim oameni o singură lună din douăsprezece, că faptele bune făcute la repezeală nu compensează ce n-am făcut un an întreg. Haideți să începem să fim mai buni, nu doar în decembrie.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…