La ceas de reinventare simbolică, poate ieși la suprafață, în mintea oamenilor, chestiunea bunătății cu toate implicațiile ei. La unii dintre ei, aceasta poate fi un aspect natural, la alții poate fi o caracteristică exersată, obținută cu dedicare și disciplină, cu autocontrol și multă conștientizare.
În ceea ce-i privește pe cei în al căror caz bunătatea este ceva firesc, aceștia o confundă, nu de puține ori, cu norocul, considerând că hazardul este cel responsabil pentru reușitele sau bucuriile din viețile lor. De fapt, ei nu realizează că lucrurile pozitive pe care le trăiesc sunt consecințe ale faptelor, gesturilor sau cuvintelor pozitive pe care ei le manifestă în exterior. Cu alte cuvinte, unei bunătăți intrinseci i se asociază, nu de puține ori, și o oarecare formă de modestie prin care persoana respectivă nu își asumă vreun merit, ci pune lucrurile pe seama unor șanse din exterior. Cu toate acestea, dacă ar exista o formă de autorecunoaștere a acestor calități și a acestor decizii de viață, ei ar putea constitui mult mai ușor un exemplu pentru ceilalți, promovând în mod conștient un astfel de comportament.
Din păcate, la nivel social, bunătatea a ajuns să fie percepută ca fiind anti-normă, uneori fiind considerată chiar o formă de slăbiciune, de naivitate sau, mai mult, de prostie, toate acestea pentru că norma socială este aceea ca omul să fie rău, egoist, individualist și oportunist, să se folosească de ceilalți pentru a-și hrăni orgoliul și pentru a primi validare cu orice preț. Uneori, fericirea personală și ceea ce ne dorim cu adevărat trece pe planul doi, fiind depășită de o dorință de a demonstra, de a arăta că avem tot ceea ce este necesar pentru a ne alinia la standardele sociale. Tocmai din cauza faptului ca această atitudine este mai zgomotoasă și mai vizibilă, părând astfel ca fiind una mai frecventă, delicatețea și discreția bunătății ajung să se piardă, să fie considerate ceva rar și desuet.
Dacă am face un exercițiu, folosindu-ne de toate mijloacele pe care le avem la îndemână acum? Dacă ne-am folosi de toate cunoștințele și instrumentele de marketing de care dispunem pentru a normaliza și, mai mult, pentru a promova bunătatea ca fiind un lucru dezirabil? Așa cum am dezvoltat un cancel culture pe marginea a tot felul de subiecte. de ce nu am pune la zid și răutatea, de ce nu am avea o atitudine la fel de categorică precum în cazul altor subiecte, uneori absurde? De ce nu am deveni influenceri pentru bine, de ce nu am susține ca fiind ceva cool și actual să fim buni, să fim empatici, să ne pese de cei de lângă noi, să înțelegem la modul uman că și ei pot avea o zi proastă, frici, incertitudini, dureri ascunse, că și ei au nevoie de un zâmbet sau de o îmbrățișare? Poate că, în urma unui efort colectiv susținut, am reuși să schimbăm niște mentalități, să le înlocuim pe cele dăunătoare , fixându-le în loc pe cele sănătoase și dându-ne șansa de a construi împreună un viitor mai bun pentru toți. Cu certitudine, îmi pun speranțele într-o utopie, însă continui să cred că există întotdeauna loc pentru evoluție, atunci când aceasta este dorită. Așa cum umanitatea a depășit întunecimea inchiziției, epoca torturilor medievale și multe alte nenorociri considerate firești, așa există o șansă către mai bine și din poziția în care ne aflăm acum.
Dacă nu considerăm apriori ca fiind un demers sortit eșecului, ne deschidem singuri calea către posibilitatea unei societăți remodelate, la baza căreia să stea alte valori și alte standarde, în care bunătatea să fie ceva dezirabil, nu ceva privit cu indulgență și suspiciune, cu o sprânceană ușor ridicată.
Poate, cândva, bunătatea va putea fi privită ca fiind noua normalitate. Până atunci, să ne bucurăm de Sărbători pline de lumină, de liniște și înțelepciune!
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
