TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Noi – ceilalți

Problema alterității se accentuează din ce în ce mai mult în perioadele în care oamenii simt că pierd controlul, în perioadele când simt că ei și cei asemenea lor sunt amenințați de vreo situație sau vreo conjunctură. De cele mai multe ori, neputând suporta presiunea cauzată de un context sau altul, omul începe să caute vinovați, adesea pentru a-și satisface un sentiment de dreptate. Inevitabil, vinovatul ajunge să fie celălalt.

Presiunea unor evenimente exterioare, fie ele de natură umană, fie ele întâmplări fără cauză umană sau doar simple diferențe de opinii, obiceiuri, gusturi sau credințe, generează atitudini conform cărora, în mod implicit, ajungem să-l percepem pe celălalt ca pe un inamic, chiar dacă nu există vreo relație cauzală între celălalt și situație sau, mai mult, chiar dacă și celălalt este, sub o formă sau alta, o victimă a contextului care afectează ambele părți. Uneori, simplul fapt că cineva, un om sau un grup de oameni, prezintă niște diferențe față de noi, că alege altceva pentru sine decât am alege noi înșine, ajunge să fie percepută de noi ca fiind o amenințare la adresa identității noastre, a felului nostru de a fi, a gusturilor sau modului nostru de viață. De ce să presupunem că celălalt dorește, în mod automat, să ne facă rău sau să ne schimbe?

În primul rând, ne e util să înțelegem că, fiind cu toții ființe umane, avem în mod egal atât dreptul, cât și motivele să fim într-un anumit fel, să facem anumite lucruri, întrucât avem coduri genetice diferite, personalități diferite, experiențe de viață diferite și reacții unice la anumiți stimuli. Pentru a da un exemplu banal, dar ilustrativ, un băutor de cafea nu ar trebui să-și considere amenințată preferința sau tabietul pentru simplul fapt că un coleg de birou sau un prieten alege să bea ceai în loc de băutura sa preferată. De aici, lucrurile pot fi extinse la situații mult mai variate sau complexe, fie că vorbim despre orientări politice, sexuale, despre credințe religioase, opțiuni profesionale și așa mai departe. Atâta timp cât înțelegem și acceptăm într-un mod autentic existența diferențelor, dreptul la alegere al fiecărui individ în ceea ce privește propria persoană,  lucrurile pot fi gestionate armonios. Problema apare atunci când încercăm să ne impunem propriul set de preferințe în fața celuilalt, încercând să-l convingem că direcția noastră este singura care este corectă, că celălalt se înșală, că nu are dreptul să gândească diferit și să aleagă pentru sine. Nu de puține ori, încercarea de a-l convinge pe celălalt că o anumită direcție este cea corectă, poate fi percepută de cel de-al doilea ca un atac la adresa identității sale. Bineînțeles, în funcție de situație și de atitudine, această percepție poate fi îndreptățită sau eronată.   Așa au apărut, de-a lungul istoriei, războaie, războaie civile, acte de terorism bazate pe considerente religioase, Inchiziția, conflicte rasiale sau etnice, lagăre de muncă sau de concentrare și multe alte atrocități de care umanitatea se face responsabilă.

Uneori, putem ajunge să ne credem superiori celorlalți sau îndreptățiți să ne impunem direcția, având în vedere un plus de experiență, de contact cu anumite informații sau cu anumite cercuri, de educație sau un avantaj al mediului de proveniență. Ceea ce nu înțelegem, însă, mulți dintre noi, este faptul că acest lucru nu ne face superiori celorlalți ca ființe umane și nici nu ne dă dreptul să-i obligăm pe ceilalți să adere la modul nostru de a face alegeri, de a privi viața sau de a face ceea ce consideră ei înșiși că e mai bine pentru ei, iar forța, persuasiunea și presiunea nu sunt niciodată calea prin care să-i putem convinge pe ceilalți. Considerăm că celălalt se află în eroare, că este dezinformat? Dacă noi deținem anumite informații, i le putem prezenta cu blândețe, îi putem formula un context din care să înțeleagă de ce noi vedem lucrurile într-un anumit fel și de ce credem că și lui sau interacțiunii dintre părți i-ar aduce beneficii să adopte aceeași poziție. Cu toate acestea, în final, dreptul de decizie pentru sine îi rămâne nealterat fiecărui individ, atâta timp cât nu atentează la libertatea sau integritatea celuilalt. Este trist că ajung să se curme prietenii, familii, relații pașnice între grupuri sau state din cauza faptului că suntem incapabili să asimilăm faptul că suntem îndreptățiți, cu toții, la opinii, dorințe, limite, iar, indiferent de preferințe, cel din fața noastră rămâne egalul nostru prim simplul faptul că e ființă umană.

Ne-ar fi util tuturor, pentru a putea coexista în familie, între prieteni, în comunitate sau la nivel global, să înțelegem și să acceptăm că suntem diferiți, că nu urmăm cu toții aceleași tipare de gândire, de convingeri sau emoționale, iar aceasta nu ne face inferiori unii altora, ci ne face doar umani. În plus, dacă am putea accepta că celălalt, prin deosebirile sale față de noi înșine, nu trăiește pentru a ne fi un  inamic, am putea împărți altfel, cu toții, acest Pământ. Mai mult decât atât, am putea ajunge să ne bucurăm unii de alții în anii care ne sunt dați aici, nu să cheltuim energie, ură, resurse, pentru a putea fi împotriva celuilalt.

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…