kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Năpasta propriilor patimi

Recent, am avut parte de o experiență artistică de care am fost profund mișcată și care a sădit în mine gânduri despre cât de adânci pot ajunge rădăcinile patimilor și cât de mult pot pune stăpânire pe cugetul și pe faptele noastre. Cea care m-a inspirat să scriu aceste rânduri a fost Năpasta, singura dramă și ultima piesă scrisă de I.L. Caragiale, jucată extraordinar în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, lucru care a făcut ca experiența să fie resimțită aproape palpabil.

   Acum, când ne pregătim să întâmpinăm Săptămâna Patimilor, este unul dintre cele mai potrivite momente să reflectăm asupra a ceea ce putem ajunge să pătimim atunci când ne lăsăm conduși prea mult de porniri, dorințe, frică, vină, setea de răzbunare. Spre deosebire de sensul biblic, aceste feluri de patimi nu reprezintă suferința cu rol de mântuire, ci acea suferință la care ne supunem și îi supunem pe ceilalți atunci când singura noastră religie ajunge să fie impulsul de nestăvilit. Atunci când nu ne putem stăpâni pe noi înșine, când nu punem cugetul înaintea acțiunii și a simțirii, nu ne rămâne altceva decât să devenim prada instinctelor pe care noi nu le mai putem conține or, când ele nu mai pot fi conținute, cresc mai mari decât noi și ajung să ne înghită.

   Ceea ce nu înțelegem adesea și ceea ce Caragiale a reușit să sublinieze cu tușe aspre, puternic reliefate, este că, atunci când mergem orbește pe calea patimilor, riscăm să ajungem într-un punct fără de întoarcere. În cazul lui Dragomir (jucat de Liviu Cheloiu), dorința trăită până la exacerbare, atunci când nu și-a putut lua gândul de la soția altcuiva, l-a împins până la crimă, o crimă a cărei împrejurări au dus la acuzarea unui nevinovat. Nevinovatul, Ion (Sebastian Bălășoiu), ajunge la ocnă și înnebunește și devine convins de propria vinovăție din cauza violențelor, manipulărilor și fricii la care a fost supus, într-un final curmându-și propria suferință accidental, ca urmare a groazei care-l acaparase. Tot dorința pentru aceeași femeie este cea care îl determină pe învățătorul satului, Gheorghe (Bogdan Farcaș), să întrețină o relație de prietenie cu Dragomir, noul ei soț, și să fie dispus să facă orice pentru ea.

   Anca (jucată magistral de Delia Lazăr), femeia în jurul căreia pare să graviteze totul în acel mic univers, e și cea pe care patima pare să o consume cel mai mult, devenind chiar unicul ei sens de a trăi. Ea lasă ca setea de răzbunare pentru soțul pierdut să-i domine toate acțiunile, începând cu căsătoria cu presupusul ucigaș cu speranța de a afla adevărul și de a face cumva dreptate, acceptarea și hrănirea sentimentelor lui Gheorghe pentru a avea un aliat de partea ei, mila față de Ion, pe care-l primește în casa sa, căruia îi oferă hrană și băutură, sperând că l-ar putea instiga la crimă sau folosi ca țap ispășitor pentru o eventuală ucidere a lui Dragomir. Într-un final, răzbunarea Ancăi își găsește împlinirea printr-o înscenare, acuzându-l pe actualul soț de moartea lui Ion, ca plată pentru tragedia primului său soț.

   Scena de final îl surprinde pe Dragomir singur, în fața ultimei mese, așteptând venirea mulțimii furioase. Încărcat de un profund simbolism, momentul în care el înmoaie pâinea în vin ne face să reflectăm la resemnarea în fața sfârșitului inevitabil, dar și la speranța că, până la urmă, poate exista o șansă la mântuire deasupra acestei țesături de păcate care i-a împăienjenit pe toți. Din păcate, năpasta propriilor patimi este tocmai aceea că ele nu rămân aproape niciodată doar ale noastre, ci ajung să-i murdărească, la un moment dat, și pe cei din preajma noastră.

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media