Există oameni care și-au făcut din cuvânt un instrument puternic, dar nu pentru a clarifica, ci pentru a acoperi. În spațiul public, acolo unde cuvintele ar trebui să fie mijloace ale adevărului și ale responsabilității, ele devin adesea un joc de oglinzi, ițe ale unui ghem care se dorește a fi cât mai încurcat. Politicienii, în special, au deprins meșteșugul de a-și modela discursul cu aceeași ușurință cu care un artizan își netezește lutul, doar că scopul nu este frumusețea formei, ci disimularea intenției.
Această modelare a discursului nu este o simplă adaptare la public, ci o strategie rafinată de manipulare. Termeni sonori, fraze lungi, dar lipsite de conținut real, promisiuni împachetate în lozinci și clișee menite să dea impresia de profunzime: toate acestea construiesc o retorică a confuziei. Cuvintele nu mai comunică, se golesc de semnificație și devin ambalaje strălucitoare pentru nimic.
Mai grav este că acest tip de discurs nu doar ascunde, ci și deformează. Adevărul devine elastic, adaptabil, negociabil. Spus într-un fel la o televiziune și în alt fel la o întâlnire electorală, adevărul este remodelat după nevoile momentului și în funcție de interlocutor, până când autorul însuși uită ce a vrut să spună, dar nu uită să o spună convingător. Interlocutorul este lăsat să creadă ce dorește, pentru că un discurs bine șlefuit nu convinge prin claritate, ci prin farmecul ambiguității.
Această abilitate de a „vorbi frumos despre nimic” a devenit un criteriu de succes. În loc să fie apreciați pentru consecvență, unii sunt aplaudați pentru talentul cu care se răsucesc printre propriile afirmații, având grijă să cadă mereu în picioare, indiferent cât de grav ar greși. Publicul, obosit și derutat, sfârșește prin a confunda retorica cu profesionalismul, cuvintele meșteșugite cu soluțiile reale.
Modelarea discursului a ajuns astfel o formă de putere subtilă: aceea de a controla percepțiile. Cei care o stăpânesc nu au nevoie de fapte, ci doar de strategii și fraze potrivite rostite la momentul potrivit. În spatele lor rămâne însă liniștea tulbure a celor care, încercând să înțeleagă, descoperă că au ascultat mult și n-au aflat nimic, fiind mai confuzi decât atunci când nu știau.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
