TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Lumea pe care nu (vrem să) o vedem

   Ne-am obișnuit să ne trăim zilele în rutina noastră, să parcurgem același traseu familiar către locul unde avem treabă, să păstrăm legătura cu aproximativ aceiași oameni, mai mulți sau mai puțini, mișcându-ne în interiorul sferelor noastre cunoscute. Uneori, când visăm cu ochii deschiși, putem aspira să pătrundem într-un altfel de univers, să trăim o altfel de viață, rezervată aparent altora.

   Inevitabil, ne purtăm visările parcă privind doar în sus, poate fără să ne gândim prea mult dacă înțelegem ce se întâmplă acolo, dacă ni se potrivește, dacă ne lăsăm cuceriți de ceva real sau doar de butaforie. Cum rămâne cu acel ocean de viață care se întinde sub nivelul traiului nostru obișnuit? Cum se face că ne ferim, de multe ori, privirea de imaginile acelea care ne-ar putea tulbura reveria? Am văzut recent un apel umanitar făcut de un preot din Covasna pentru repararea casei unui om sărac de acolo… printre altele casa nu mai avea ferestre și acoperișul stătea să cadă. Vă puteți închipui, la modul real, cum este pentru cineva să stea într-o locuință fără ferestre? Sunt realități pe care aproape că refuzăm să le credem, pe lângă care trecem, cel mult sperând ca noi să nu trăim pe pielea noastră așa ceva. În timp ce unii adolescenți se plâng de cât de multe teme au la liceu, alții își doresc să fi fost lăsați de părinți să facă liceul, în loc să fie nevoiți să se ocupe de treburile gospodărești. Sunt oameni pe care viața nu îi lasă să se gândească la un viitor prea îndepărtat sau la un mâine mai optimist decât azi-ul care se desfășoară sub semnul supraviețuirii.

   E ușor să-i blamăm pentru traiul pe care îl duc, e adevărat că sunt situații în care ar fi putut proceda altfel, însă, nu de puține ori, nu a fost cine să le explice cum se poate face altfel, nu a fost nimeni care să încerce să-i scoată deasupra apei, să le arate cum se simte lumea dincolo de ceea ce știau ei. Sunt mentalități propagate peste generații, e sărăcie și sunt nevoi imediate care condamnă la un cerc vicios din care mulți nu-și mai găsesc scăparea. În plus, sunt și prejudecăți la mijloc, ale celor din jur și ale lor, proprii sau dobândite din ani de marginalizare, de lipsă de educație, de mediu toxic. Traumele și strategiile de adaptare înrădăcinate în perioada dezvoltării îi fac să vadă viața în mod distorsionat, dacă nu există în preajma lor niște repere în funcție de care să-și dea seama că există o altă cale.

   Tocmai de aceea, este important ca cei care au avut șansa unei vieți normale, să întindă o mână de ajutor înspre luminarea și ridicarea celor care nu au avut același noroc. Nu este doar despre a oferi un pește unui om, ci despre a-l învăța să pescuiască. Societatea nu se limitează la cei din bula noastră, la cei care gândesc și trăiesc la fel ca noi, ci se extinde mult mai mult, nu doar către prosperitatea la care aspirăm, ci, mai ales, în acea lume pe care nu o vedem, sau nu dorim să o vedem. Sate uitate de lume, cartiere mărginașe care par să fie un univers închis, orfelinate sau centre de ajutorare pentru victimele abuzurilor, toate sunt realități, locuri dure și adevăruri palpabile, nu doar subiecte de film, de literatură sau de știri. Dacă ne prefacem că nu le vedem, așa cum fac copiii, nu înseamnă că ele dispar, din contră, devin situații care se agravează și se adâncesc, prăpastia devenind cu atât mai mare cu cât restul societății se schimbă.

   Acolo unde autoritățile nu se avântă, unde școala eșuează, mai există, ca niște raze de speranță plăpânde, dar tenace, asociații, fotografi, voluntari, jurnaliști de investigații care îndrăznesc să pătrundă în acea lume și să o aducă la lumină, pentru ca noi să o putem vedea, în toată violența și stridența ei nefiltrată. Nu doar că ne arată nouă realitatea acelor oameni, ci se implică pentru a crea porți prin care ei să poată păși către o viață decentă, întrerupând tiparul pe care l-au propagat timp de generații. Un om care va reuși, măcar puțin, să-și lărgească viziunea, va înțelege că urmașii săi pot avea o viață mai bună și, din interior, va putea încerca să aducă o oarecare schimbare în interiorul comunității sale. Totuși, când noi, cei care avem mijloace să înțelegem, nu avem disponibilitatea să privim în direcția lor și să le vedem lumea, cum am putea să avem așteptarea ca ei să deschidă ochii și să vadă că există o șansă?

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…