La o primă impresie, am putea pune semnul egalității între conceptul de limită și conceptul de limitare, asociindu-le pe amândouă cu ideea de constrângere, termenul provocându-ne, poate, un sentiment oarecum neplăcut. În ciuda acestor prejudecăți, limitele fac parte dintre instrumentele esențiale de organizare ale unei societăți, fără de care nu putem concepe o evoluție în adevăratul sens al cuvântului.
De ce nu ar trebui să le privim cu suspiciune sau teamă? În primul rând, deoarece limitele sănătoase nu reprezintă un mijloc de opresiune față de celălalt, ci trasează un spațiu în care fiecare să se poată simți în siguranță și un spațiu în care noi, ca întreg, să putem trăi în armonie. Să ne gândim, de exemplu, la granițele unui stat: ele delimitează un areal care asigură securitatea, integritatea și independența, fiind un factor determinant în raportarea față de sine și față de celelalte state. Aceste granițe, împreună cu legislațiile fiecărei țări în parte și legislațiile uniunilor din care acea țară face parte, reglementează, sau ar trebui să reglementeze o bună funcționare și colaborare.
Același lucru este valabil și în cadrul societăților mai mici sau între indivizi, în familie, la locul de muncă și în comunitate. Chiar dacă prezența limitelor nu oferă o garanție a echilibrului, absența lor garantează dezechilibrul. Dincolo de prima senzație de constrângere, convențiile, regulile, legile ne trasează o hartă și ne ajută să-l cunoaștem pe celălalt, să știm între ce parametri poate funcționa relația noastră, să ne putem clarifica deschis nevoile, dorințele, ceea ce putem tolera și ceea ce nu. Din acest motiv au apărut regulile de etichetă, așa s-a născut codul bunelor maniere, pentru a lămuri modul în care este acceptabil să ne purtăm într-un context sau în altul, în cadrul unui grup. Dacă privim de-a lungul istoriei, vom constata că dezvoltarea nu poate avea loc în lipsa unor reglementări, chiar dacă pe termen scurt, sau la nivel individual, ele pot părea limitative. Pentru a da un exemplu concret, dacă nu ar exista o legislație rutieră și lucrurile ar fi lăsate la voia întâmplării, nu doar că deplasarea dintr-un punct în altul ar fi haotică, ci ar avea un potențial letal mult mai mare decât are în interiorul unui cadru legislativ. Putem constata că, încă din cele mai vechi timpuri, entitățile civilizate au considerat necesară formularea unor sisteme legislative, din structura și forma cărora ne inspirăm chiar și noi, astăzi. Putem puncta, dintre cele mai vechi și cu o influență remarcabilă, codul lui Hammurabi și dreptul roman.
Revenind pe plan local, nu e greu de observat că în România există, încă, nu doar suficiente lacune în multiple domenii, ci și numeroase situații grave, frizând absurdul, cauzate de lipsa limitelor sau de nerespectarea lor. Dintre evenimentele recente, e suficient să enumăr cazuri precum explozia de la Crevedia, tragedia cauzată de șoferul drogat de la 2 Mai, nerespectarea indicațiilor salvamarilor de a nu înota când marea era agitată. Spunem, cu indignare, că vrem o țară ca afară, dar nu suntem dispuși să impunem și să respectăm legi, încă dăm mită ca să evităm amenzi sau ca să obținem servicii preferențiale, ne mințim că știm mai bine și ne justificăm comportamentul folosind expresii precum „nici X nu respectă, de ce aș respecta eu” ? Oricât am încerca noi să ne amăgim, civilizația din țările pe care le admirăm, s-a făcut cu reguli, cu sancțiuni și fără negocieri și favoritisme, obiceiurile bune fiind născute prin repetiția unui comportament impus. Nu există scurtătură către succesul durabil, atunci când nu există disciplină. Deși poate părea paradoxal, atunci când nu avem exercițiul respectării unor limite, când nu îi vedem pe ceilalți trasând și respectând limite, când nu suntem formați cu ideea că acesta este un obicei sănătos și esențial, nici noi nu vom ști cum să le trasăm pe ale noastre față de ceilalți, nu vom considera că e oportun să ne impunem, să așteptăm respect. În România, acest lucru este cât se poate de evident: ne plângem, încercăm să ne fofilăm din fața regulilor dar, în același timp, ne lăsăm călcați în picioare de către conducători și ne complăcem, așteptând să ia inițiativa celălalt.
În încheiere, aș vrea să fac o distincție importantă între limite sănătoase și reguli absurde, născute dintr-un exces de putere sau de dragul de a constrânge și umili pe cineva. Acelea se constituie în abuz și tiranie și ar trebui să învățăm să le vedem, să le scoatem la iveală și să le confruntăm. Atunci când sunt sănătoase, granițele nu ne limitează fără sens, ci ne șlefuiesc, ne arată calea pe drumul dezvoltării și ne permit să depășim statutul de animale iraționale, construind cadrul în care să putem trăi împreună, simțindu-ne în siguranță.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…





Facebook
WhatsApp
TikTok



































