TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Întoarcerea la natură

Ni s-a întipărit în firesc, multora dintre noi, traiul agitat în jungla orașului, viața trăită printre betoane, în trafic sau în clădirile supradimensionate de sticlă și oțel, existența în care suntem o rotiță într-un mecanism uriaș de care pare să depindem toți. De multe ori, chiar și atunci când ne relaxăm, căutăm tot să fim în mijlocul creațiilor umane, aproape de ceea ce ne este confortabil și familiar, aproape de ceea ce știm că ne-ar putea destinde rapid.

Uneori, alegem să ne plimbăm în parcuri, experimentând o versiune artificializată, controlată a naturii, gustând o oază de oxigen și verdeață, dar tot în interiorul unui spațiu urban. Totuși, chiar și aceasta este o formă de întoarcere către natură, către organic, o modalitate de reconectare cu latura noastră mai puțin domesticită, cu ceea ce am fost cândva la nivel de specie. Doar atunci când simțim scoarța unui copac, parfumul difuz al unei flori, ciripitul păsărilor în jurul nostru, când ne oprim să privim o insectă care a poposit pe un fir de iarbă ajungem să realizăm cât de blocați suntem în viețile noastre obişnuite. 

Mai mult, când alegem să mergem într-o pădure, pe un traseu de munte sau pe o plajă pustie, ne rupem de cotidian şi de confort, de ceea ce ne este la îndemână, dar ajungem să ne regăsim pe noi înşine, să contracarăm efectele burnout-ului, efectele presiunii pe care noi sau ceilalți o punem pe umerii noştri în fiecare zi. Un cer curat, o zare aproape necuprinsă, imaginea maiestuoasă a unui râu ne pot face să ne reconsiderăm locul în această lume, să realizăm că nu suntem cu nimic mai mult decât un fir de nisip, iar acesta să fie un sentiment eliberator, o conştientizare profundă a faptului că nu totul ține de noi, că suntem parte a unui întreg fascinant. Putem avea astfel revelația că este o binecuvântare faptul că suntem oameni, că avem capacitatea de a realiza măreția a ceea ce se află în jurul nostru, că putem simți bucuria de a fi una cu natura, de a ne reapropia de rădăcinile noastre.

Cu siguranță, pentru mulți dintre noi poate fi prea mult la început, separarea de obişnuit, comod şi la îndemână poate fi deconcertantă pe alocuri şi întreaga experiență cere exercițiu pentru a fi asimilată pe deplin, însă rezultatul este că ajungem să înțelegem că putem trăi şi altfel, că ne putem găsi o sursă de încântare şi în ceea ce nu a creat omul, că ne putem lăsa cuceriți şi de ceea ce nu este artificial şi facil. Aşa ne putem da seama că nu avem nevoie întotdeauna de zgomot, de lumini care să ne agite, de reclame care să ne convingă să cumpărăm ceva sau să fim într-un anume fel, că nu avem nevoie de lucruri strălucitoare sau complicate. Uneori ne ajunge o adiere caldă pe chip şi un zâmbet sub lumina soarelui pentru a ne da seama că n-am uitat nicicând să simțim.

Un copil va purta aproape întotdeauna o amintire mai caldă unei copilării trăite afară, la țară sau la curte, unde poate descoperi lumea, unde îşi poate ascuți simțurile, unde fiecare piatră, frunză sau ființă să dobândească valențe noi. O astfel de copilărie stârneşte imaginația, capacitatea de a crea poveşti şi de a face legături între lucruri, curiozitatea de a afla, spre deosebire de o copilărie unde totul este servit de-a gata, unde totul se desfăşoară, predeterminat, în fața unui ecran. Astfel de experiențe vor modela adultul de mai târziu şi vor influența modul de raportare la lume şi la viață, dar şi nivelul de prețuire pentru lucrurile din jur, pentru ceea ce mâna omenească nu e capabilă să facă și, uneori, nici să conserve.

Poate, în urma istoriei foarte recente care ne-a forțat să ne petrecem existența mai mult în interior, mai mult în izolare față de natură şi de ceilalți, vom ajunge să ne bucurăm mai mult atunci când alegem să ieşim afară, poate vom sta o oră în plus, poate ne vom deconecta de la rutină şi ne vom da voie să fim fascinați, să simțim încântare pentru de lucrurile față de care am ajuns să fim orbi. Să păşim pe iarbă, să simțim apa unui râu pe piele, să ne pierdem în timp sub ramurile înflorite ale unui copac, să ascultăm fiecare sunet, fiecare zumzet şi să ne aducem aminte de cine suntem şi cum am putea fi, să realizăm că suntem fragmente ale miracolului numit viață.

ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…