TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Înțelepciunea omului de rând

   Adesea adepți ai uneia sau alteia dintre filosofii, adepți ai unor moduri de viață promovate de personalități de acum sau de altcândva, uităm de una dintre cele mai mari resurse de înțelepciune de care dispunem, și anume înțelepciunea omului de rând, care, timp de secole, și-a sintetizat experiențele în zicale scurte, dar pline de sens.

   Ca dovadă a universalității lor, putem descoperi că, în mare parte dintre situațiile vieții noastre de acum, de oameni care trăiesc în cu totul alt mediu față de cei de atunci, ele încă au valabilitate și aplicabilitate. Unele dintre proverbe au intrat atât de adânc în mentalul colectiv, încât ne exprimăm unele trăiri sau aprecieri apelând la ele, pentru capacitatea lor puternic ilustrativă și expresivă.

   Să ne gândim, de exemplu, de câte ori noi, românii, spunem că pentru o persoană „strugurii sunt acri”, atunci când aceasta invidiază ceva și nu are capacitatea sau disponibilitatea să depună efort pentru a atinge un rezultat similar. În orice caz, pentru mulți este mai comod să dorească, dar să discrediteze ce are altcineva, decât să se implice pentru propriile reușite și să-și sporească propriile avuții. Dacă analizăm mai în profunzime, putem observa că înțelepciunea populară vede legătura între sentimentul invidiei și muncă sau lipsa acesteia. Invidia poate fi îndreptată către o înzestrare naturală a cuiva dar, ea este canalizată si către ceva obținut de persoana invidiată, mai rar către ceva avut în mod implicit. Poate tocmai de aceea se spune că „mila se dă pe gratis, dar invidia trebuie sa ți-o cucerești”… de invidie au parte oamenii meritorii și, indirect, ea devine complimentul cel mai sincer, de recunoaștere a unor merite sau calități. De altfel, se spune că există două feluri de invidioși: cei care vor ce ai tu și cei care vor ca tu sa nu ai nimic .   

   Din aceeași sferă, o altă caracteristică autohtonă cuprinsă cu mare expresivitate în proverbe este preocuparea  pentru viața altora, chiar mai mult decât pentru propria viață. Ne place să știm ce face X, avem o părere indiferent dacă X face sau nu face un anumit lucru, avem o opinie indiferent de situație, opinie pe care ținem să o exprimăm chiar dacă nu ne este solicitată. „Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia” reflectă atitudinea multora, cuprinși de frustrări sau de nemulțumire față de propria viață, care este, poate, mai banală decât a celor cărora le poarta grija. Cu alte cuvinte, din lipsa unor preocupări productive ajung  să i intereseze viețile și alegerile celor din jur, își fac imagini categorice și dau verdicte tăioase fără să cunoască toate datele problemei, fără să știe implicațiile, cauzele și motivele unor oameni. Dintr-o categorie similară fac parte cei care nu au realizat multe în propria viață, dar își găsesc motiv de mândrie în persoanele de succes pe care le cunosc.

   Aceeași perspicacitate populară a descoperit faptul că, la noi, invidia și atenția către alții merg mână în mână cu dorința de a părea altfel față de cum sunt, de a se preface, de a minți sau de a ascunde pentru a obține anumite foloase sau simpatia celorlalți. Astfel s-au născut zicale precum „a umbla cu cioara vopsită”, „afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul” care fac referire la măștile pe care s-au obișnuit, din reflex, să le poarte unii, zi de zi, pentru a ascunde adevărul, lipsa de caracter, de voință, de mulțumire de sine și pentru a se afișa altfel, într-un mod în care să stârnească invidia despre care am vorbit mai devreme. Din păcate, invidia se vede chiar dacă folosești fondul de ten!  Ceea ce se uită deseori este faptul că „minciuna are picioare scurte” și „ulciorul nu merge de multe ori la apă” așa că nu ne putem preface la infinit fără să ne fie descoperită adevărata natură, adevărata față, indiferent ce mecanisme complexe am pune în mișcare. Este de ajuns să privim în politica românească unde, în ciuda abilei prefăcătorii, a multiplelor cunoștințe și portițe legale abordate, adevărul tot iese, în oarecare măsură la iveală. Chiar dacă mulți scapă nepedepsiți, capitalul lor de încredere se duce, într-un final, pe apa sâmbetei.

   Uităm, prinși în mentalitatea de azi, că „haina nu face pe om”, în ciuda dorinței noastre de a compensa niște lipsuri prin lucruri materiale, prin obiecte care să exprime un statut. Dincolo de statut, caracterul este cel care contează, cel care ajunge să ne definească atunci când nu avem nimic: „a fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”. În această fugă nebună după statut și agoniseli, oportunismul este una dintre metodele cele mai frecvent abordate, nepăsându-ne de alții și neavând scrupule pentru a ne atinge scopurile. Cu toate acestea, așa cum spune omul din popor, „cine sapă groapa altuia cade singur în ea”, făcând referire la o lege a compensației care își face efectul mai devreme sau mai târziu.

   Aceste câteva proverbe, care deși sunt venite din vechimea înțelepciunii românești sunt, totuși, poate mai actuale decât în timpurile trecute. Acestea ne reamintesc de dorința omului   de a impresiona, de a atrage atenția, de a parveni cu orice preț, călcând în picioare decența sau verticalitatea… dar, cum „ce e val ca valul trece”, nimic din ce este strâmb în lume nu durează. Pentru a hrăni ce e drept în lume să ne amintim, din când în când, de proverbele și zicătorile românești, care sunt un izvor nesecat de înțelepciune pură, autentică, o sursă de inspirație chiar și pentru omul modern. 

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…