În zi de celebrare a Floriilor, putem găsi ocazia prielnică de a ne bucura de tot ce înseamnă înflorire în jurul nostru, între noi și în noi înșine, de a privi cu încredere și optimism către noi începuturi. Este un prilej, la nivel simbolic, de a fi martori și actori ai unui proces de transformare, de depășire firească și necesară a stadiului de muguri.
În primul rând, ne putem oferi șansa de a asimila o anumită seninătate pe care o aduce cu sine certitudinea schimbării, seninătate care provine din înțelegerea și acceptarea evoluției ca parte a unor cicluri naturale inevitabile. Cu cât acceptăm și înțelegem mai bine modul în care decurge această înflorire, cu atât tranziția va fi mai lină și rezultatul va fi unul mai durabil, fiind unul asumat, în care ne implicăm activ. Atunci când întreaga natură se transformă în jurul nostru, trecând prin stadiile sale cele mai frumoase, pentru a rodi, noi nu putem rămâne pe loc, nu ne putem opune, deoarece împrejurările ne vor determina să urmăm și noi același parcurs, fiind alegerea noastră dacă o facem într-un mod domol sau căutându-ne noi înșine obstacole.
În al doilea rând, putem învăța să simțim deplin bucuria și încântarea pe care le pot aduce niște evenimente atât de naturale și aparent simple pe care le trăim în fiecare primăvară. Dincolo de farmecul spectacolului care se dă spre delectarea tuturor simțurilor noastre, tot ceea ce se petrece în fața noastră este o sărbătorire a vieții în toate formele ei, a faptului că, după o perioadă de încremenire, retragere, răceală, pasul firesc este acela al renașterii sau al nașterii, o recunoaștere a faptului că singurul drum posibil este acela al devenirii.
Observând micile miracole care se desfășoară în jurul nostru acum, ca în fiecare an, putem învăța o lecție a umilinței, putem învăța să acceptăm că un lucru sau o ființă, oricât de mici, își au propria contribuție la întregul pe care noi îl numim natură sau creație. Putem accepta că nu suntem singuri în această lume și că în niciun caz nu suntem cei mai importanți, ba chiar am putea să ne simțim privilegiați și onorați că facem parte din acest tot, că ni s-a oferit capacitatea de a înțelege și de a aprecia pe deplin tot ceea ce se întâmplă, că putem avea o idee de ce se întâmplă lucrurile într-un anumit fel și nu altfel, că putem avea o înțelegere și o abilitate de analiză de natură estetică asupra lucrurilor. Dintre ființe, noi ne putem lăsa pierduți, în mod conștient, în fața miresmelor, texturilor și culorilor regnului vegetal, putem aprecia cum se așază lumina într-un peisaj, putem face asocieri simbolice care să ne îmbogățească viețile. Având aceste abilități, de ce noi, ca oameni, nu am alege să înflorim la rândul nostru, să contribuim, rând pe rând și alături unii de alții, la evoluția lumii?
Florile nu înfloresc pentru ele însele, fructele nu se hrănesc pe sine, iar râurile nu își poartă apele pentru ele, fiecare ducându-și existența pentru a oferi altora ceea ce fac, cunosc sau pot mai bine. Putem învăța și noi, în plină primăvară, că ne putem atinge adevăratul potențial și adevărata menire dacă dăm ceva lumii de la care primim, dacă trăim nu doar în limitele strâmte ale propriului interes, ci alegând să dăruim mireasma florilor noastre și celorlalți, fiind o parte activă și necesară dintr-un univers în care ne-am bucura să trăim. Poate că, învățând ceva în mod profund de la cineva sau ceva mai mic sau aparent mai neînsemnat decât noi, punem piatra de temelie pentru un proces stabil de creștere constantă către bine pentru noi înșine și pentru ceilalți.
Să ne bucurăm cu toții de înflorirea din jur si din interior! Mulți ani sărbătoriților zilei, întru sănătate și seninătate!
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
